News Flash:

Zgomotul din trafic creste riscul de accident vascular

27 Ianuarie 2011
2840 Vizualizari | 0 Comentarii

Potrivit unui studiu publicat in European Heart Journal, persoanele trecute de 65 de ani care sunt expuse zgomotului din trafic sunt mai prediscuse sa faca accident vascular.

Cercetarea medicala a fost efectuata in Danemarca, pe un esantion de peste 50.000 de persoane care locuiesc in mediul urban, si a aratat ca, de fiecare data cand zgomotul din trafic creste cu 10 decibeli, riscul de producere a unui accident vascular creste, in medie, cu 14%. Pentru persoanele care au mai puţin de 65 de ani riscul nu este semnificativ.

Peste nivelul de 60 de decibeli, riscul de accident vascular cerebral (AVC) creste cu pana la 27%. Voluntarii au fost expusi la zgomot cu intensitati ce au variat intre 40 si 82 de decibeli.

„Studii precedente au evidentiat o anumita legatura intre zgomotul din trafic si cresterea tensiunii arteriale si a numarului de accidente vasculare", a declarat medicul Mette Sorensen, de la Societatea daneză de luptă impotriva cancerului, coatoare a acestui studiu.

Dintre cei 51.485 de danezi care au participat la studiu, 1.881 au suferit un AVC in perioada 1992 - 1997. Potrivit autorilor acestui studiu, 8% din totalul cazurilor de AVC si 19% din cazurile inregistrate in randul persoanelor in varsta de peste 65 de ani ar putea fi atribuite zgomotului produs de circulatia din trafic.

Zgomotul perturba somnul si favorizeaza cresterea tensiunii arteriale, a ritmului cardiac si a nivelului de hormoni ai stresului. La randul lor, hipertensiunea si stresul reprezinta factori de risc pentru AVC. In plus, persoanele in varsta tind sa aiba un somn "fragmentat", ceea ce ar putea sa explice faptul că "asocierea dintre zgomotul din trafic şi riscul de AVC a fost remarcata in special in cazul voluntarilor in varsta", au declarat autorii danezi. 



accident vascular mette sorensen
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1630 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020404 (s)