News Flash:

Vrei sa scapi de dependenta de alcool? Iata cateva metode naturiste

11 Martie 2013
5844 Vizualizari | 0 Comentarii

Alcoolismul este tot mai des întâlnit în rândurile tinerilor, la adulţi şi la cei în vârstă. Dependenţa de alcool nu este numai o problemă medicală. Ea îşi pune amprenta şi în viaţa socială, economică şi etică. Iar atunci când te confrunţi cu o diminuare a rezistenţei fizice, a celei intelectuale şi, în general, cu probleme de sănătate, atunci trebuie să recunoşti că ai nevoie de ajutor. Mergi la un control specializat şi urmează întocmai recomandările medicului.
Iată câteva remedii naturiste de folos în lupta cu dependenţa de alcool!

Cimbrul poate combate şi el pofta de alcool. Este de ajuns să prepari o infuzie de cimbru, din 20 de grame de plantă la 1 litru de apă clocotită. Amestecul se lasă la infuzat aproximativ 5 minute, după care se consumă din el câte o lingură, din sfert în sfert de oră. Pot apărea reacţii adverse ca: vomă, diaree, transpiraţie abundentă.

Mierea de albine ajută în cazul în care trebuie să faci o cură urgentă de detoxifiere. Dacă iei de trei ori pe zi câte două linguri cu miere, în care ai adăugat două cu oţet de mere, este posibil ca după numai câteva zile să respingi alcoolul.

Drojdia de bere te poate scăpa de patima băuturilor alcoolice, dar trebuie să te înarmezi cu puţină ambiţie şi perseverenţă ca să-i vii de hac. Mestecă zilnic între 50 - 80 de grame de drojdie proaspătă, până când crezi că te-ai vindecat de dorinţa de a bea.

Pătrunjelul, pe lângă toate proprietăţile terapeutice, poate inhiba cu succes pofta de alcool. Fierbe într-un litru de apă 50 de grame de pătrunjel, o coajă de la un grepfruit şi una de la o portocală şi îndulceşte totul cu puţin zahăr. Înainte de a mânca de dimineaţă, bea câte o lingură cu acest lichid. Şi continuă până când consideri că nu mai ai nevoie să bei alcool.

Pedicuţa este eficientă în combaterea dependenţei de alcool. Urmează un tratament de trei săptămâni cu ceai de pedicuţă astfel: bea o cană cu ceai în fiecare dimineaţă, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, şi una cu o oră înainte de masa de prânz.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alcoolismul cimbrul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1727 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020267 (s)