News Flash:

Un medicament contra maladiei Alzheimer ar putea ajuta dintii cariati sa se repare singuri

14 Februarie 2017
5090 Vizualizari | 0 Comentarii
carii
Noua terapie pusa la punct de un grup de cercetatori de la King's College London functioneaza prin stimularea abilitatii naturale a dintilor de a se repara singuri prin activarea celulelor stem din pulpa dentara, scrie bbc.com.
Aproape 100% din populatia planetei are carii, iar vizitele la medicul stomatolog nu sunt cele mai placute. In viitor insa am putea scapa macar partial de acest calvar, dau asigurari cercetatorii britanici. Ei au descoperit un soi de tratament care permite dintilor cu probleme sa se repare singuri. 
„Am incercat sa realizam ceva foarte simplu, foarte rapid si foarte ieftin“, afirma profesorul Paul Sharpe, cel care a condus cercetarea. Oamenii de stiinta britanici au demonstrat in acest studiu ca procesul natural de regenerare a danturii cu probleme poate fi stimulat prin folosirea unui medicament despre care se crede ca ar putea fi un tratament pentru boala Alzheimer, numit tideglusib. Acesta determina celulele stem din interiorul dintelui cariat sa devina celule odontoblaste (cu rol important in formarea dentinei — tesutul din structura dintelui aflat sub smaltul dentar). Ca urmare, celulele din structura dintelui repara cariile actionand de la suprafata catre radacina. Echipa de cercetatori a demonstrat, in cadrul testelor efectuate pe soareci ca, atunci cand cariile erau umplute cu un burete biodegradabil din colagen imbibat cu medicament, dintele se regenera treptat.

Maselele de minte - pericol pentru sanatatea orala
 
Pentru a afla acest lucru, specialistii au gaurit dintii soarecilor, au inserat buretele si au folosit apoi un adeziv stomatologic pentru a sigila dintele. Cateva saptamani mai tarziu, buretele cu medicament se resorbise si fusese inlocuit cu noua dentina. Restaurarea structurii originale a dentinei este de preferat in locul cimentului folosit in plombele conventionale deoarece, in timp, acesta slabeste structura dintelui lasandu-l vulnerabil la viitoare infectii si, inevitabil, la eroziune si desprindere. 
De asemenea, in cazul cariilor profunde, se poate ajunge in final la extractia dintelui, dupa mai multe astfel de tratamente. Persoanele care nu agreeaza frezele utilizate in cabinetele stomatologice nu au, insa, un motiv sa rasufle usurate deoarece noua metoda nu va elimina necesitatea ca medicii dentisti sa foloseasca aceste instrumente pentru a curata cariile inainte de aplicarea tratamentului, atrag atentia oamenii de stiinta. In etapa urmatoare a studiului, echipa de cercetatori realizeaza teste pe sobolani, ai caror dinti sunt de patru ori mai mari decat cei ai soarecilor, iar in caz de succes, in stadiile urmatoare se vor realiza teste pe pacienti umani, potrivit adevarul.ro.

terapie pulpa dentara carii stomatolog
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1511 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014555 (s)