News Flash:

Un aliment de post reduce la jumatate riscul cancerului pulmonar

13 Aprilie 2013
2841 Vizualizari | 0 Comentarii
Cancerul pulmonar reprezinta una din principalele cauze de mortalitate prin neoplazii, atat in cazul barbatilor cat si al femeilor.
Prevalenta acestui cancer este depasita doar de cancerul de prostata si de cancerul mamar, insa mortalitatea prin cancerul pulmonar nu este inca surclasata de nicio alta malignitate.
Din cauza descoperirii tardive, doar 14% din pacientii diagnosticati ajung sa supravietuiasca o perioada de timp mai indelungata (5 ani).
Se estimeaza ca peste 1.3 milioane de persoane mor anual, in intreaga lume din cauza cancerului pulmonar.
Incidenta de aparitie a cancerului pulmonar depinde foarte mult de momentul in care individul se apuca de fumat, acesta fiind considerat principalul factor etiologic, sau de perioada in care este expus unor alti factori de risc. Probablitatea de aparitie a cancerului pulmonar este relativ redusa pana la varsta de 39 de ani (pentru ambele sexe), insa apoi incepe sa creasca pe masura ce individul inainteaza in varsta.
Barbatii care nu fumeaza si care consuma cantitati mari de soia prezinta un risc mai scazut de a suferi de cancer la plamani, arata un nou studiu.
Soia contine isoflavoni, care actioneaza intr-un mod similar hormonului estrogen, avand calitati anti-cancer in cazul cancerelor asociate hormonilor, cum sunt cancerele de san si de prostata. Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie intr-un nou studiu publicat in American Journal of Clinical Nutrition. Celulele din plaman au, de asemenea, proprietati care sugereaza ca ar putea raspunde la isoflavoni.
Doctorul Taichi Shimazu de la Centrul National de Cercetari Asupra Cancerului din Tokyo a studiat alaturi de colegii sai peste 36.000 de barbati japonezi si peste 40.000 de femei japoneze cu varste cuprinse intre 45 si 74 de ani, ce nu sufereau de cancer la inceputul studiului.
Cercetatorii au urmarit femeile pentru aproximativ 11 ani, dupa ce au analizat mancarea consumata, daca fumau, istoria medicala si alti factori de risc in perioada 1995-1999.
Incidenta cancerului era redusa: 481 de barbati (aproximativ 1 din 75) si 178 de femei (aproximativ 1 din 225) au suferit de cancer in cei 11 ani de studiu.
Dintre cei aproximativ 13.000 de barbati nefumatori, s-au inregistrat 22 de cazuri de cancer la plamani in randul barbatilor care consumau cea mai redusa cantitate de soia si doar 13 cazuri de cancer la plamani in randul barbatilor care consumau cea mai mare cantitate de soia. Consumul de soia in randul barbatilor varia foarte mult, explica dr. Shimazu, de la 34 pana la 162 de grame pe zi.
Dupa ce au eliminat ceilalti factori de risc, cercetatorii au ajuns la concluzia ca riscul de cancer la plamani era injumatatit in randul grupului cu cea mai mare cantitate de soia consumata in comparatie cu grupul cu cea mai redusa cantitate de soia consumata.
Cu toate acestea, autorii spun ca este posibil ca alt factor sa stea la baza reducerii acestui risc. Barbatii care consuma soia ar putea fi mai predispusi la alte activitati care reduc riscul de cancer sau ar putea consuma alte alimente sanatoase. Din acest motiv, cercetatorii recomanda aprofundarea acestei legaturi in cadrul unor noi cercetari. (sursa: ziare.com)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cancerul pulmonar cauze mortalitate cancerul mamar malignitate
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1662 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020852 (s)