News Flash:

Un adolescent cu rujeola a murit la spital

20 Octombrie 2016
3775 Vizualizari | 0 Comentarii
rujeola
Un adolescent de 15 ani a murit, joi dimineata, la cateva zile dupa ce a fost diagnosticat cu rujeola. Moartea baiatului a survenit in conditiile in care el suferea de o boala congenitala.

"S-a internat duminica seara, in jurul orei 19:00. A ajuns la Unitatea de Primire Urgente cu disfunctie ventilatorie, cu bronhopneumonie, pe rujeola. A fost internat la Contagioase. Starea sa s-a agravat progresiv luni dupa-masa, in a doua zi de internare, motiv pentru care a fost transferat, prin sectia de Pediatrie, la Terapie Intensiva. Decesul s-a inregistrat joi, la ora 08:40", a declarat dr. Dorin Lazar, seful Sectiei Pediatrie II a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad, transmite Arad Online.

Medicul a explicat ca adolescentul suferea de o boala congenitala metabolica - boala Niemann Pick"E o boala congenitala care afecteaza intreaga economie a organismului prin depozitarea unor substante straine organismului in creier, in ficat, in splina, in rinichi, in plamani si care afecteaza dezvoltarea somatica (fizica), psihica si intelectuala", a spus dr. Dorin Lazar, care a precizat ca adolescentul nu a urmat niciun tratament pentru aceasta boala.

Medicul a adaugat ca baiatul, care nu ar fi fost vaccinat, a luat rujeola de la verisori. "A facut, deci, rujeola care a evoluat, timp de o saptamana acasa si, in evolutie, spre sfarsit, a facut o complicatie. O situatie care e frecventa la evolutia unor rujeole cu forme grave. A facut o complicatie pulmonara cu insuficienta respiratorie marcata, cu stopuri repetate, a fost intubat, perfuzat, i s-au administrat antibiotice si evolutia lui a fost, din nefericire, spre deces, inregistrat la patru zile de la internare", a adaugat seful Sectiei Pediatrie II.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

adolescent rujeola boala congenitala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1703 (s) | 34 queries | Mysql time :0.028007 (s)