News Flash:

Tratamente indoielnice in istoria medicinei

1 Iunie 2012
1968 Vizualizari | 0 Comentarii

Istoria medicinei e plina de informatii despre tot felul de tratamente-minune experimentate de oameni de-a lungul timpului. Mare parte din leacurile dubioase testate s-au bazat pe efectul placebo. Altele s-au bazat pe credulitatea, pe disperarea oamenilor sau pe curiozitate, iar efectele au variat de la un tratament la altul, dar si de la un pacient la altul. Iata cateva tratamente indoielnice in istoria medicinei:

1. Lobotomia
Termenul defineste intreruperea conexiunilor unei portiuni din creier cu restul tesutului cerebral, iar cercetari in acest sens au fost intreprinse inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Campionul lobotomiilor a fost un medic psihiatru si neurolog american, dr. Walter Freeman, care, in anii 1930, a pus la punct un procedeu cu durata de numai 10 minute, pentru a separa lobul frontal de restul creierului. Spre deosebire de procedeele incercate pana atunci, care necesitau perforarea craniului pacientului, operatia Freeman-Watts de lobotomie prefrontala era realizata cu ajutorul unui instrument de metal introdus prin orbita, pe langa globul ocular.

Dr. Walter Freeman si-a laudat, bineinteles, metoda, afirmand ca operatia de lobotomie prefrontala vindeca nu doar bolile psihice, ci si durerile de cap si problemele de comportament ale copiilor. A calatorit prin tara, facand lobotomii in dreapta si in stanga, ajungand uneori sa opereze si 25 de persoane intr-o zi.

Rezultatele, insa, erau complet imprevizibile. Unii dintre pacienti afirmau ca "se simt vindecati"; altii cadeau intr-o stare de prostratie, se intorceau la varsta copilariei din punct de vedere comportamental sau manifestau simptome de suferinta neurologica atat de puternice, incat aveau nevoie de ingrijiri permanente tot restul vietii.

Metoda a ajus la apogeul faimei in anii 1950, dupa care popularitatea i-a scazut rapid, datorita criticilor din partea comunitatii medicale si pshiatrice, acuzatiilor ca ar fi utilizata pentru controlul indivizilor, dar si aparitiei unor medicamente psihoactive, capabile sa atenueze simptomele bolilor pe care dr. Freeman pretindea ca le vindeca prin metoda sa.

Totusi, zeci de mii de persoane au fost operate de-a lungul catorva decenii, de catre neurochirurgi adepti ai lui Freeman. Pana in anii 1980, inca au mai existat cazuri de "tratare" a unor pacienti prin aceasta interventie si abia recent s-a renuntat la ea.

2. Luarea de sange
Oricat de putin recomandat ar fi azi, acest tratament - luarea de sange sau "lasarea de sange" - a avut o cariera spectaculoasa. Timp de peste 2000 de ani, a fost poate cea mai frecventa metoda de tratament, aplicata pentru cele mai variate boli. In Antichitate - la mesopotamieni, egipteni si greci, azteci si mayasi - apoi de-a lungul intregului Ev Mediu si pana in secolul XX, cum te plangeai de ceva, cum venea un medic si, inspaimantator de multe cazuri, prescria o lasare de sange.

In urma cu cateva sute de ani, de operatiunea propriu-zisa nici nu se ocupau medicii, ci chirurgii - pe atunci o breasla cu totul separata de cea a medicilor, si dispretuita de acestia - sau barbierii-chirurgi.

Iar sangele nu se lua asa oricum si oricand. In Evul Mediu, de pilda, cand medicii erau adesea si astrologi, si alchimisti, si ce-or mai fi fost, trebuiau cercetate harti astrologice si facute niste calcule complicate, pentru a determina in ce zi si la ce ora era bine sa-i fie luat sange bolnavului.

Pielea si vasele de sange erau perforate cu ajutorul a diferite instrumente metalice sau se foloseau lipitorile. Unii practicieni ai timpului recomandau si cate 50 de lipitori dintr-odata.

Luarea de sange nu era folosita doar curativ, ci si profilactic, fiind considerata foarte binefacatoare pentru sanatate; asa ca, aveai sau n-aveai nevoie, ti se lua sange o data pe luna, asa, pentru orice eventualitate.

Dar aducea acest tratament vreo usurare pacientului? Dupa parerea medicilor, nu, cu exceptia unor rare cazuri: de pilda, un puseu de hipertensiune, cand extragerea unei cantitati de sange din corp ar fi putut reduce, intr-adevar, tensiunea arteriala, datorita micsorarii volumului sangvin; sau in unele cazuri de agitatie psihomotorie - care survenea ca simptom al unor afectiuni necunoscute pe atunci -, cand luarea de sange slabea puterile fizice ale pacientului si avea, in general, un efect sedativ si relaxant.

In cele mai multe cazuri, insa, facea mai mult rau decat bine, punand la incercare un organism deja slabit de boala si antrenanad, nu de putine ori, infectii (vorbim despre vremuri in care microbii si sterilizarea erau notiuni necunoscute) care complicau problema si, nu rareori, duceau la moartea bolnavului.

In Europa de acum cateva secole, cunostintele de patologie erau vagi, intemeiate pe conceptiile medicinii antice grecesti; se stiau prea putine lucruri despre cauzele reale ale bolilor si, mai ales, domina conceptia ca orice tratament e mai bun decat nimic. Asa ca, atunci cand un medic efectiv nu stia cu ce afectiune are de-a face, prescria o lasare de sange, un vomitiv, un purgativ - in ideea de a reechilibra "umorile" corpului (conform conceptiei medicale mentionate) si, mai ales, in ideea ca asa ceva oricum n-avea cum sa strice. Asa ca totul era, pana la urma, o chestie de noroc: daca aveai, bine; daca n-aveai... asta era.

Pana la inceputul secolului XX, luarea de sange inca era recomandata de unii medici. Pe masura ce se descopereau tot mai numeroase medicamente pentru tratamentul diverselor afectiuni, metoda a fost abandonata, fiind utilizata azi numai in cazuri foarte rare si pe baze strict stiintifice, ca tratament pentru unele maladii rare ca hemocromatoza (o afectiune congenitala caracterizata prin acumulrea fierului in sange in cantitati foarte mari, pana la niveluri toxice) si policitemia (excesul de globule rosii in sange).

3. Implant de testicul de tap
In 1917, un fermier american din Kansas, care suferea de impotenta, se uita cu invidie la tapii sai, care pareau sa nu aiba nici o problema din aceste punct de vedere. Marturisindu-i aceste suferinte intime medicului sau, acesta i-a raspuns - glumind, asa, ca intre barbati - ca nu i-ar strica niste "dotari" de tap. Iar bietul om, disperat, i-a propus doctorului, nici mai mult nici mai putin, decat sa-i transplanteze un testicul de la un tap.

Doctorul John R. Brinkley a fost de acord. Si asta, pentru ca el era - desi fermierul n-avea cum sa stie asta - un tip foarte dubios. Petrecuse trei ani la un colegiu medical, dar nu-l absolvise, iar ulterior isi cumparase diploma de medic prin posta, contra sumei de 500 de dolari, de la o universitate cu profil medical. Incredibil, dar adevarat: capatase astfel dreptul de a practica medicina in cateva state americane.

Medicul a implantat o portiune dintr-un testicul de tap intr-unul dintre testiculele fermierului. Aici vedem imensa putere a efectului placebo in actiune: pacientul s-a vindecat! Era, cu siguranta, vorba despre o impotenta psihogena.

Un client satisfacut e cea mai buna reclama, drept care vestea s-a raspandit in tot statul Kansas si apoi dincolo de granitele sale si mii de barbati au inceput sa-i solicite doctorului Brinkley interventii chirugicale asemanatoare.

Desi Asociatia Medicala Americana a criticat dur indeletnicireile lui Brinkley, faima acestuia a sporit. Unul dinte clientii sai multumiti a fost Harry Chandler, proprietarul ziarului de mare tiraj The Los Angeles Times, care si-a rasplatit medicul cu o gramada de publicitate gratuita. Ulterior, dr. Brinkley a devenit proprietarul unei statii de radio si a inceput sa vorbeasca ascultatorilor despre procedeul pus la punct de el si despre tot soiul de alte treburi medicale, intr-o emisiune gen "Sfatul medicului", in care prescria tot leacuri dubioase, in cardasie cu niste farmacisti locali.

Intre timp, operatiei de implant de testicul caprin ajunsese sa i se faca reclama ca fiind asa de nemaipomenita, incat vindeca nu numai impotenta, ci si hipertensiunea arteriala, bolile psihice si... de fapt, toate bolile. Peste 16.000 de asemenea operatii au fost realizate de Brinkley in cursul multor ani de cariera, pana cand, la presiunile Asociatiei Medicale Americane, medicului i-a fost revocata licenta, sub acuzatia de imoralitate si conduita neprofesionala.

4. Peria electrica
Asta e fara indoiala, una dintre cele mai mari inselatorii ale tuturor vremurilor. Sa sustii ca o simpla perie poate vindeca o gramada de boli, mergand de la guturai la intoxicatii, asta numai un om cu mult tupeu sarlatanesc o putea face.

Ceea ce dr. George A. Scott a vandut drept perii electrice terapeutice nu erau nici macar electrice; erau doar usor magnetizate. El a scos pe piata si perii pentru corp  si chiar ondulatoare cu pretinse puteri terapeutice (ca oamenii - femeile, mai ales - sa creda ca pot rezolva doua treburi dintr-o data: sa-si onduleze parul si in acelasi timp, sa-si ingrijeasca sanatatea)

Doctorul ii sfatuia pe clientii sai sa nu-si imprumute peria personala nimanui altcuiva, caci in acest caz puterea terapeutica a dispozitivului s-ar diminua. Deci, cei nemultumiti de rezultatele tratamentului n-aveau decat sa-i ancheteze pe membrii propriilor familii. ("Care dintre voi a folosit peria MEA?") In plus, "fiecare cu peria lui" insemna mai multe perii vandute.

Pacaleala a tinut vreo zece ani; lansata in 1880, folosirea asa-ziselor perii electrice ale dr. Scott a cazut in uitare in jurul anului 1890, nu inainte ca tipul sa fi tras pe sfoara mii de persoane.

5. Magnetismul animal
Termenul "magnetism animal" e legat de Franz Anton Mesmer, un ciudat personaj al secolului al XVIII-lea, care a profesat mai intai la Viena dar, cand ideile sale n-au mai avut succes acolo, s-a indreptat, in 1777, spre Paris.

Mesmer sustinea ca problemele de sanatate sunt determinate de blocaje care impiedica "fluidul vital" sa ajunga in fiecare ungher al organismului, iar magnetismul era o forta capabila sa corecteze aceste dezechilibre. Initial, Mesmer afirma ca prin utilizarea magnetilor putea indeparta aceste blocaje si restabili fluxul vital. Pana la urma, a ajuns sa spuna ca el personal, putea sa se lipseasca de magneti atunci cand efectua tratamentele cu pricina, deoarece era unul dintre putinii care posedau ceea ce el numea "magnetism animal" - adica niste capacitati biomagnetice.

Mesmer a pus la punct un intreg arsenal de ritualuri de vindecare, garnisite cu incantatii, muzica, un iluminat special gandit si diverse obiecte de recuzita scenica. In aceasta ambianta stranie si ametitoare, el efectua "pase magnetice" deasupra corpului pacientului, dirijand, chipurile, fluidul vital si actionand ca un conductor pentru fortele Universului, astfel incat acestea sa-si gaseasca drumul prin corpul pacientului, pentru a-l vindeca. La un moment dat, pacientul ar fi trebuit sa aiba o asa-numita criza magnetica, echivalenta unei inrautatiri temporare, de scurta durata, a manifestarilor bolii - ca la exorcizare! - urmata de vindecare.

In cele din urma, regele Ludovic al XVI-lea a ordonat o ancheta stiintifica, condusa de savanti ai vremii, pentru a afla daca Mesmer descoperise intr-adevar existenta vreunui fluid vital inca necunoscut stiintei. Rezultatele anchetei - care a conchis ca era vorba doar despre imaginatie si autosugestie - nu i-au fost favorabile lui Mesmer, astfel incat acesta a parasit Parisul si a mai colindat cativa ani prin Europa, fara a mai fi luat, insa, in serios.

6. Remediu anti-chelie pe baza de plumb
In secolul al XIX-lea, barbatii erau la fel de alarmati ca si acum de pericolul de a-si pierde parul. Ca urmare, remediile-miracol pentru combaterea chelirii apareau pe toate drumurile. Una dintre aceste minunatii, Hall's Vegetable Sicilian Hair Renewer, fusese, chipurile, preparata dupa o reteta destainuita proprietarului de un misterios sicilan. Probabil ca, dupa o vreme, a intrat in scena un al doilea sicilian, pentru ca ingredientele produsului s-au schimbat, ceea ce in viziunea inventatorului insemna o imbunatatire a formulei.

Dar schimbarea s-a dovedit periculoasa: unul dintre ingrediente era plumbul (despre carte fabricantul sustinea ca va da parului nou-crescut o culoare inchisa, frumoasa), dar care n-a facut decat sa duca la imbolnavirea grava a multor persoane. Plumbul, metal foarte toxic pentru organismul uman, era absorbit prin piele si se acumula in corp, datorita folosirii repetate a produsului anti-chelie, ducand, in cele din urma, la intoxicatie cronica.

7. Apa radioactiva
In 1903, s-a descoperit ca apa multor izvoare termale era radioactiva, ceea ce a a dus imediat la concluzia (gresita, din pacate) ca radioactivitatea face bine organismului si pe acesta presupusa putere vindecatoare a radiatiilor s-a cladit o intrega industrie.

Chiar medici si publicatii medicale serioase anuntau ca radioactivitatea face minuni: vindeca bolile mintale si incetineste imbatranirea, vindeca malaria, etc. In urma acestor informatii, lumea a devenit mai interesata ca oricand de cura cu apa radioactiva, sub forma de bai sau sau chiar bauta. Cativa intreprinzatori au inventat vandut si dispozitive portabile, cu ajutorul carora putea fi incarcata radioactiv si apa de acasa, fara sa te mai duci la bai. Se gaseau chiar si produse cosmetice ce contineau substante radioactive.

Nebunia s-a potolit atunci cand mai multi binecunoscuti promotori ai acestui tratament au inceput sa se imbolnaveasc si sa moara, rapusi de "leacul" care promitea sanatate vesnica.

8. Bobine electromagnetice
Inainte ca FDA (Food and Drug Adnministration, organismul de control care taie si spanzura cand e vorba de testarea si acordarea avizului pentru utilizarea unor alimente sau medicamente, in SUA) sa fi capatat controlul asupra tuturor serviciilor medicale (asta s-a intamplat in 1932), afacerile cu tratamente medicale erau la indemana oricarui spirit intreprinzator.

De la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in jurul anului 1940, au fost la mare moda asa-numitele bobine electromangnetice, laudate drept capabile sa vindece aproape orice. Daca e sa credem relama, faimoasele bobine nu numai ca iti imbunatateau starea de sanatate, dar te si faceau sa arati mai tanar si mai atragator.

Existau mai multe tipuri, vandute sub diverse nume, dar toate se bazau pe acelasi principiu: fierul din organism contribuie la transportul oxigenului in tesuturi (asta e adevarat), iar electricitatea ar activa fierul, supraincarcandu-l cu energie, astfel incat celulele ar fi aprovizionate mai bine cu oxigen.

Mod de intrebuintare: cumparai bobina, o duceai acasa, te asezai comod in fotoliu, iti puneai spirala aceea de sarma izolata in jurul taliei, cuplai aparatul la o sursa de curent electric si asteptai linistit sa te simti mai bine si sa intineresti.

Bobinele electromangnetice au beneficiat mult de pe urma efectului placebo, numerosi oameni declarand ca simt efectele benefice ale curentului electric care circula in jurul lor. Desi curentul electric e folosit si azi, cu rezultate bune, in tratamentul unor afectiuni ale muschilor, tendoanelor si articulatiilor, suntem departe de fenomenul bobinelor despre care se pretindea ca vindeca orice, inclusiv cancerul.

9. Opiu si alcool, calmant pentru copii
In SUA, autoritatile nu au fost preocupate de siguranta administrarii unui medicament pana in 1962; acestea se concentrasera doar asupra eficientei de moment a tratamentului.

In secolul al XIX-lea, piata medicamentelor era inundata de alifii, tincturi si siropuri care erau fie inficiente, dar inofensive (cazul fericit), fie de-a dreptul periculoase. In ultima categoria intra o gama larga de preparate destinate sa calmeze bebelusii iritati, care plangeau mult si dormeau putin. Multe aveau nume dragute, care cuprindeau expresii ca "prietenul copiilor" sau altele asemenea si erau tentante pentru parintii extenuati de noptile nedormite.

Si, dupa ce il cumparau si il administrau... surpriza! (placuta, in prima faza). Bebelusii dormeau, intr-adevar, mult mai mult si erau considerabil mai linistiti. Nici nu era de mirare, de vreme ce asemenea leacuri contineau substante care, fara indoiala, au acest efect, dar care n-ar trebui, in nici un caz, administrate copiilor. De pilda, unul dintre aceste leacuri, Kopp's Baby Friend, continea 8,5% alcool si putin opiu!

Multi copii au murit in urma unor astfel de tratamente, deoarece, odata cu cresterea cantitatilor administrate (modul de administrare recomanda cresterea dozelor pe masura ce copilul crestea) se ajungea la intoxicatia cu opiu, micutii murind, pur si simplu, de supradoza de drog!

Asociatia Medicala Americana a intervenit, publicand informatii despre pericolul utilizarii acestor preparate si popularitatea calmantelor pentru copii a inceput sa scada in jurul anului 1900.

10. Ulei de sarpe
In 1905, in SUA erau deja inregistrate zeci de mii de brevete in domeniul medicinei. Multe dintre aceste tratamente nu faceau nici bine, nici rau si se vindeau pe bani buni, gratie ingeniosilor lor inventatori si promotori.

Unul dintre acestia, un anume Clark Stanley, care s-au autodistins cu titlul de Regele Crotal (crotalii - sau serpii cu clopotei - serpi foarte veninosi, de care oamenii se temeau, asa ca porecla sarlatanului facea asupra lor o impresie puternica) s-a apucat sa vanda un "ulei de sarpe", despre care sustinea ca vindeca durerile de dinti, nevralgiile, entorsele si multe altele.

Clark povestea oricui voia sa-l asculte ca miraculosul leac era preparat dupa reteta secreta a unui vraci indian. Pentru a-si vinde marfa, organiza adevarate reprezentatii, in cursul carora ucidea cativa serpi cu clopotei si vindea sute de sticlute cu ulei de sarpe, la pretul de 50 centi bucata.

In 1917, autoritatile s-au gandit sa testeze uleiul miraculos. Ce au aflat? Ca amestecul era alcatuit din ulei mineral (aproape 99%) si seu de vita (1%), la care erau adaugate un pic de terebentina si piper rosu, ca sa-i dea un miros "de doctorie".

Afacerea a cazut, insa expresia "snake oil"(ulei de sarpe) persista si azi in limba engleza, desemnand orice leac dubios despre care se pretinde ca ar face minuni; iar intr-un sens mai larg, o declaratie sau explicatie sau orice fel de vorbarie menita sa insele oamenii.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

lobotomia peria electrica magnetismul animal apa radioactiva
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1514 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013837 (s)