News Flash:

Tratament de prevenire a infectiei cu HIV, testat pe homosexuali

5 Ianuarie 2012
2032 Vizualizari | 0 Comentarii

Un tratament preventiv, administrat inainte si dupa raportul sexual, pentru a preveni infectia cu HIV, va fi testat in Franta pe barbati homosexuali sanatosi.

La primul test clinic, lansat de Agentia nationala de cercetari contra maladiei SIDA, vor participa 300 de voluntari. Jumatate dintre ei vor primi un placebo, iar ceilalti un antiretroviral oral, o combinatie de doua medicamente (Tenofovir si FTC): doua comprimate inainte si in timpul perioadei de activitate sexuala (in weekend, de exemplu) si un comprimat dupa raportul sexual.

Studiul francez se va derula in trei centre, dupa care va fi repetat in orasul canadian Montreal. Daca etapa-pilot va reusi, o a doua etapa va fi lansata cu 1.900 de participanti (care ii include si pe primii 300).

In cadrul studiului clinic, comprimatele nu vor inlocui in totalitate metodele de prevenire: testele de depistare a bolilor cu transmitere sexuala, protectie cu prezervative, vaccinuri contra hepatitelor A si B etc.

Tratamentele antiretrovirale (ARV) si-au demonstrat, incepand din 1996, capacitatea de reducere a mortalitatii si de tratare a seropozitivilor, chiar daca nu aduc cu sine vindecarea acestor persoane.

Sursa: Evenimentul Zilei
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1704 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020463 (s)