News Flash:

Tot ce trebuie sa stii despre alergiile la latex

14 Ianuarie 2015
885 Vizualizari | 0 Comentarii
Latexul reprezinta un ingredient comun care se gaseste in multe produse de larg consum, precum baloane, mingi, jucarii, produse de incaltaminte. Latexul se gaseste, de asemenea, si in multe produse si dispozitive medicale, precum masti, manusi, seringi, catetere, halate, bandaje.
Spre deosebire de latexul sintetic, latexul natural este un derivat din seva arborelui de cauciuc (Hevea brasiliensis).
In timp ce multa lume intra fara probleme in contact cu produse continand latex, anumite persoane, cu o susceptibilitate pronuntata la acest produs, pot dezvolta o hipersensibilitate la proteinele derivate din latexul natural, consecintele constand in reactii de tip alergic.

Prezervativele pot produce reactii alergice

Rostopasca
 
Cauze si simptome

Alergia la latex se dezvolta dupa expuneri repetate la produse ce contin aceasta substanta. Atunci cand produsele sau dispozitivele medicale vin in contact cu membrana mucoaselor, acestea pot absorbi proteinele de latex. Sistemul imunitar al anumitor persoane mai susceptibile produce anticorpi ca reactie imunologica la aceste proteine antigene.
Aceste aspecte ii privesc in particular pe acei indivizi care sunt expusi in mod constant la acest tip de produse. In primul rand este vorba despre angajatii din sistemul sanitar, dar si de pacientii carora li se fac examinari, utilizandu-se produse derivate din acest tip de cauciuc.
Pudra utilizata la manusile din latex poate absorbi proteinele de latex din manusi, determinand cresterea expunerii la acest material. Chiar si cand sunt indepartate aceste manusi, pudra din interiorul lor se poate disipa in aer, venind astfel in contact cu ochii, nasul sau gura celor din jur.
Dupa expunerea la proteinele de latex, la muncitor, medic sau pacient pot aparea anumite simptome minore, cum ar fi: senzatii de mancarime, inrosirea zonei ce a fost atinsa cu latex, congestie nazala. Cazurile mai severe pot determina o reactie anafilactica, o reactie sistemica foarte periculoasa, tradusa prin caderea tensiunii, dificultate in respiratie, uneori chiar si pierderea cunostintei. O astfel de reactie implica inca de la primele semne acordarea de ingrijiri medicale de urgenta.
Masurile de prevenire a acestor reactii constau in evitarea utilizarii de catre persoanele sensibile a manusilor din latex pudrate, iar in ultima instanta se va evita orice contact cu un produs ce contine aceasta substanta.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

masti manusi seringi catetere halate
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1593 (s) | 34 queries | Mysql time :0.024145 (s)