News Flash:

Tipuri de glomerulonefrita

28 Septembrie 2011
6318 Vizualizari | 0 Comentarii

Principala functie a rinichilor este filtrarea si excretia excesului de apa si a substantelor toxice din sange. Daca rinichii isi pierd capacitatea de filtrare, nivelul crescut de lichide si de toxine acumulate in organism devine periculos.

Glomerulonefrita este o afectiune renala care impiedica rinichii sa-si indeplineasca functia de filtrare si de excretie. Boala poate fi atat acuta (se instaleaza subit) cat si cronica (cu o evolutie lenta). Glomerulonefrita poate fi consecinta unor boli sistemice (lupus sau diabet), sau poate fi o afectiune de sine statatoare- glomerulonefrita primara.

Glomerulonefrita acuta poststreptococica
Glomerulonefrita acuta poststreptococica debuteaza in general dupa 10 zile de la instalarea unei faringite streptococice sau a unei infectii cutanate (de exemplu, impetigo). Desi este comuna la copii, boala poate surveni la orice varsta. Majoritatea pacientilor se vindeca in totalitate, ceilalti insa prezinta un risc crescut de a dezvolta insuficienta renala cronica in interval de cateva luni.

Simptome:
- diminuarea cantitatii de urina eliminate;
- senzatii de usturime in timpul mictiunii;
- urina  ruginie sau inchisa la culoare.
- umflarea fetei, pleoapelor sau a mainilor datorate retentiei de lichide constituie de asemea un simptom comun, la fel ca si  greutatea in respiratie, tusea si hipertensiunea arteriala.

Glomerulonefrita acuta poststreptococica se vindeca in totalitate in interval de 3 pana la 12 luni de la instalare. Tratamentul consta in limitarea simptomelor si a complicatiilor. Hipertensiunea arteriala ce insoteste aceasta afectiune se trateaza cu medicamente antihipertensive, iar retentia de lichide, cu diuretice.

Glomerulonefrita cronica
Glomerulonefrita cronica prezinta in fazele de debut putine simptome, printre care rezultate anormale ale examenului de  urina si hipertensiunea arteriala. Edemul (retentia de lichide) si hipertensiunea  persistenta apar pe masura ce boala evolueaza. Tratamentul include si adoptarea unei diete care sa limiteze aportul de proteine, sodiu si potasiu. Steroizii si alte medicamente au fost folositi pentru tratarea afectiunii, succesul lor depinzand de cauza primara a bolii.

Glomerulonefrita rapid-progresiva
Glomerulonefrita rapid-progresiva (GNRP) se manifesta prin diminuarea cantitatii de urina eliminate si prin deteriorarea functiei renale intr-un interval de timp de trei pana la sase luni.   Cauzele acestei afectiuni nu se cunosc, dar boala se instaleaza subit si poate duce la insuficienta renala. Boala este ireversibila in conditiile in care functia renala este grav afectata, dar rinichii se pot vindeca in mare masura daca tratamentul este inceput din timp.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

glomerulonefrita glomerulonefrita cronica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014607 (s)