News Flash:

Te doare tare capul? Mergi la medic. Iata ce afectiune risti

16 Mai 2013
1295 Vizualizari | 0 Comentarii

Iată posibilele cauze ale durerii severe de cap, instalate subit:

Traumatisme. În urma accidentărilor se pot instala dureri severe însoţite de pierderea conştiinţei.

Nevralgie de trigemen. Aceasta este o afecţiune neurologică rară ce provoacă dureri violente de faţă declanşate de stimularea uşoară, cum ar fi demachiatul, aplicarea machiajului etc.

Arterita temporală. O afecţiune gravă a arterelor temporale, întâlnită mai ales la persoanele care au urmat un tratament medicamentos pe o perioadă îndelungată. Durerea este localizată în zona temporală, de obicei doar într-o parte.

Toxicitate. Intoxicaţia cu monoxid de carbon generează o durere pulsantă, atroce. Pacientul trebuie scos imediat la aer curat, iar apoi transportat la spital.

Migrene. O durere de cap localizată, de obicei, doar pe o parte, însoţită de greţuri şi vărsături.

Atac cerebral hemoragic. Durerea apare instantaneu, iar persoana afectată o poate resimţi şi în spatele unui ochi. Mergeţi la medic de urgenţă dacă aveţi astfel de simptome, de preferinţă în primele 3 ore de la instalarea durerii.

Infecţie. În acest caz, durerea este cauzată de o infecţie bacteriană, cum ar fi meningita şi este însoţită de o senzaţie de rigiditate a gâtului, vărsături, letargie, greaţă. Şi în această situaţie se impune consultul medical de urgenţă.

Glaucom. Presiunea crescută de la nivelul ochilor va genera o durere frontală severă. Persoanele suferind de glaucom se confruntă, pe lângă durerea de cap şi cu tulburări de vedere.

Cefalee Cluster. Acestea afectează bărbaţii într-o mai mare măsură decât femeile şi se instalează la primele ore ale dimineţii. Stresul se pare că este principala cauză.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

traumatisme toxicitate migrene glaucom cefalee cluster
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1958 (s) | 34 queries | Mysql time :0.054856 (s)