News Flash:

Supa la conserva duce la cresterea nivelului de bisfenol in corp

23 Noiembrie 2011
2901 Vizualizari | 0 Comentarii

Persoanele care au mancat cinci zile la rand supa la conserva prezentau in urina un nivel al bisfenolului A cu peste 1.200% mai mare decat la cei care consumasera supa proaspat gatita, arata un studiu american citat de AFP.

Studiul, prezentat ca ”unul din primele care cuantifica nivelul de bisfenol A din corpul uman dupa ingerarea de hrana la conserva”, este publicat de cercetatori de la Universitatea Harvard in Journal of the American Medical Association din 22 noiembrie. “Stim de ceva timp ca cine consuma bauturi care au stat multa vreme in recipiente de plastic tare prezinta un nivel crescut de bisfenol A in corp”, spune Jenny Carwile, unul din autorii studiului. “Studiul nostru sugereaza insa ca hrana din conserva poate fi un motiv de ingrijorare inca si mai mare”, adauga ea.

Bisfenolul A, foarte raspandit in cutii de conserve si doze si folosit la unele amalgamuri dentare, este suspectat, alaturi de alte substante de tip “perturbator endocrine”, ca provoaca cresterea numarului de cancere numite hormono-dependente (de san si de prostata).

Studiul cercetatorilor de la Hravard s-a realizat pe 75 de persoane, care au consumat cinci zile la rand fie supa din conserva, fie supa proaspat gatita, fara sa-si schimbe obiceiurile alimentare. Analiza urinei celor 75 a aratat dupa cinci zile un nivel de bisfenol A cu 1.221% mai mare la consumatorii de supa la conserva.

Deoarece bisfenolul A se elimina prin urina, orice crestere a lui este considerata temporara. Cercetatorii n-au determinat ce cantitate de bisfenol A ramane mai mult timp in corp dupa consumarea conservelor, precizand ca este necesar alt studiu pentru a o face.

In Franta, Adunarea Nationala a votat pe 12 octombrie interzicerea bisfenolului A din toate recipientele care contin alimente din 2014 (din 2013 din cele pentru produse destinate copiilor sub trei ani).

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1681 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020630 (s)