News Flash:

Singura solutia care ne poate pazi de diverse epidemii periculoase

24 August 2019
374 Vizualizari | 0 Comentarii

Organismul uman este înzestrat cu un sistem natural de aparare care îl protejeaza împotriva unor boli, infectii, agresiuni etc. Substantele pe care sistemul imunitar le foloseste pentru aparare nu reusesc întotdeauna acest lucru, motiv pentru care, în anumite momente, organismul cedeaza si apare boala. Sunt multe situatii în care se întampla acest lucru: infectii trenante, scadere rapida în greutate, stari febrile prelungite, tratamente medicamentoase prelungite, alte proceduri terapeutice de lunga durata, expuneri radiologice, activitati în locuri cu noxe, alimentatie deficitara, consum în exces de alcool, de droguri, fumatul, absenta unui repaus, poluarea, stresul etc.

Exista multe posibilitati de a va mentine sau de a va creste imunitatea pentru a contracara infectii sau boli grave printr-un mod de viata sanatos, consum de substante nutritive, vitamine, saruri minerale, exercitiu fizic, activitati sociale, renuntarea la fumat, alcool etc. Dar cea mai buna metoda de aparare este vaccinarea, mai ales la copii. Asa au fost eradicate boli foarte grave, au fost salvate vieti, au fost curmate suferinte si eliminate handicapuri. Orice persoana se poate vaccina, dar copiii au cea mai mare nevoie. Este foarte important ca fiecare copil sa fie vaccinat la varsta potrivita, dupa o schema de vaccinare pe care medicul de familie o poate pune la dispozitia parintilor (exista acum niste carnete care se dau mamelor la prima vaccinare).

Vaccinarea începe chiar la nastere si continua pana la pubertate, în acest  interval de timp unui copil fiindu-i administrate vaccinuri care-l apara de urmatoarele boli: difterie, tetanos, tuse convulsiva, tuberculoza, poliomielita, rubeola, rujeola, varicela, oreion. Toate aceste vaccinuri sunt gratuite, în cadrul unui program national de imunizari. De asemenea, copiii se mai pot vaccina împotriva gripei, a hepatitei A, infectiei cu pneumococ, infectiei cu Haemophilus influenzae B. si adultii se pot vaccina, dar contra cost si, bineînteles, la recomandarea medicului. 

Majoritatea vaccinurilor sunt prelucrate prin inginerie genetica si contin fragmente mici din germenele microbian implicat (tulpini bacteriene sau virale) care stimuleaza organismul sa produca anticorpi, care ulterior pot recunoaste si distruge germenul patogen în momentul expunerii. Uneori, vaccinarea nu protejeaza în totalitate împotriva aparitiei unor boli, dar îi poate reduce foarte mult gravitatea. Majoritatea vaccinurilor sunt injectii si ele pot fi administrate în doze unice sau în mai multe doze, la intervale bine stabilite de timp. Nici un vaccin nu este eficient 100%; majoritatea vaccinurilor administrate în copilarie au eficienta cuprinsa între 85 si 95%. Sunt foarte putine situatii în care copiii nu ar trebui vaccinati si lucrul acesta îl stabileste medicul, în functie de starea de sanatate a micutului. 

Nu toti copiii sunt la fel. Cei mai multi nu vor simti nici un efect advers, altii vor prezenta efecte minore: usoara umflatura la locul injectiei, care va disparea de la sine, usoara agitatie, febra (de 38 de grade Celsius) si foarte rar reactii alergice imediate. Vaccinarea asigura nu numai protectia copilului, ci si a întregii familii si a comunitatii din care face parte. Fiecare parinte, fiecare individ trebuie sa fie informat pentru a constientiza importanta vaccinarii în a-si proteja sanatatea si viata.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

vaccin epidemie rujeola imunizare pneumococ anticorpi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1643 (s) | 23 queries | Mysql time :0.016625 (s)