News Flash:

Sfaturi esentiale daca ai o relatie cu un barbat mai in varsta

18 August 2019
582 Vizualizari | 0 Comentarii

Relatia cu un barbat mai in varsta poate aduce insa si surprize neplacute, pe care trebuie sa fii pregatita sa le intampini. Bineinteles ca in orice relatie ai parte de obstacole, provocari sau compromisuri, insa o legatura cu un barbat mai mare decat tine are cateva puncte sensibile de care trebuie sa tii cont. Iata cum trebuie sa te comporti pentru ca relatia dintre voi sa se dezvolte armonios:

Nu-i aminti tot timpul de diferenta de varsta dintre voi. V-ati intalnit deja de cateva ori si atractia este reciproca, asa ca ati hotarat sa va implicati intr-o relatie, chiar daca cei din jur au spus ca nu sunteti potriviti. Uneori, fara sa iti dai seama, ajungi sa scoti in evidenta diferenta de varsta dintre voi. Atentie, acesta poate fi un punct sensibil pentru el. Desi te amuza sa faci din cand in cand glume pe seama varstei lui, poate ca ar trebui sa nu exagerezi cu ele, deoarece pot sa scoata la iveala nesiguranta legaturii dintre voi. Asadar, nu il face sa se simta batran pe langa tine si nu ii crea impresia ca acesta este cel mai mare defect al lui.

Fii tu insati in relatia cu un barbat mai in varsta. Atunci cand ati hotarat sa va implicati in relatie, v-ati acceptat asa cum sunteti. De ce pe parcurs ar trebui sa renunti la ceea ce esti? Nu te stresa ca ar trebui sa te maturizezi dintr-o data pentru a te ridica la nivelul partenerului tau. Aminteste-ti ca spiritul tau tanar si rasul tau copilaros l-au atras de la inceput. Daca simti ca lucrurile o iau pe un drum gresit, care te face sa te simti neimplinita, poarta o discutie deschisa cu partenerul tau, in care sa ii specifici ca te deranjeaza anumite asteptari ale lui.

Nu incerca sa il schimbi. Probabil ca ai observat deja cat de incapatanati pot sa fie barbatii atunci cand incerci sa ii schimbi. Daca ai trait acest lucru cu partenerii mai tineri, fii sigura ca vei parcurge si acum acest aspect. Desigur, conteaza foarte mult si cat de flexibil este in gandire, insa vei reusi cu greu sa ii schimbi anumite pareri sau obiceiuri. Acolo unde observi ca batalia este pe cale de a esua, aplica alte metode, precum sfantul compromis.

Nu te astepta sa aveti aceleasi gusturi. Avand in vedere ca faceti parte din generatii diferite, ia in considerare ca aveti gusturi diferite in materie de muzica, filme, carti si alte hobby-uri, ceea ce nu este nimic in neregula, atat timp cat nu ajungeti la dispute aprige. Incercati sa gasiti si puncte comune care sa va apropie si sa va faca sa va simtiti bine unul in compania celuilalt.

Fii dispusa sa discuti despre experientele trecute. Cand incepi sa te intalnesi cu un barbat mai in varsta, trebuie sa fii pregatita sa primesti si intrebari despre trecutul tau. Acesta este modul lui de a afla ce te-a nemultumit la alte relatii si cum sa se comporte cu tine astfel incat legatura voastra sa se consolideze. Asadar, nu te sfii sa discuti despre anumite detalii intime sau sensibile.

Afla din timp daca are copii. Inainte sa te implici din ce in ce mai mult in relatia cu un barbat mai in varsta afla daca are copii. Este un aspect foarte important, deoarece trebuie sa iei in considerare ca ei vor fi pe primul plan de multe ori. In plus, trebuie sa te gandesti si la faptul ca el inca mai are contact cu fosta sotie, in functie de imprejurari.

Asigura-te chiar de la inceputul relatiei ca acest aspect nu te afecteaza din punct de vedere emotional. In momentul in care te implici intr-o relatie cu un barbat mai in varsta trebuie sa te astepti si la astfel de aspecte si sa le accepti, altfel legatura voastra nu va avea viitor.

Fii intelegatoare la capitolul sexual in relatia cu un barbat mai in varsta. Daca aceasta relatie este importanta pentru tine, va trebui sa fii rabdatoare si deschisa la experientele din dormitor. Un partener mai mare decat tine stie deja ce ii place sa i se faca si cum sa ceara acest lucru. Insa nu acesta este aspectul care s-ar putea sa te ingrijoreze la inceput, ci faptul ca partidele de sex sunt mai rare decat cele pe care le aveai cu partenerii mai tineri sau ca unele dintre serile voastre speciale pot deveni dezamagitoare.

Asadar, fii pregatita sa abordezi altfel acest subiect. Nu te gandi ca nu vei avea parte deloc de distractie si implinire in pat, avand in vedere ca experienta isi va spune cuvantul. Poate ca vei face sex mai rar, dar atunci cand vei face, vei experimenta senzatii noi si vei acumula informatii pe care nu le stiai pana acum.

Tine cont de aceste sfaturi atunci cand te implici intr-o relatie cu un barbat mai in varsta si legatura voastra se va consolida treptat, devenind una dintre cele mai reusite relatii ale tale. In fond, un partener mai mare decat tine se poate dovedi un barbat exceptional, daca stiti sa faceti compromisuri si sa va respectati reciproc.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

relatie barbat in varsta maturizare experiente atractie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1455 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017832 (s)