News Flash:

Sfatul medicului dermatolog: Tot ce trebuie sa stii despre dermatita de contact

1 Martie 2013
1770 Vizualizari | 0 Comentarii

Cui nu i s-a intamplat sa observe pe maini o roseata si sa simta furnicaturi sau chiar usturime dupa ce a spalat multe vase sau haine, stand mult timp cu mainile in apa cu detergent? De asemenea, disconfortul mai poate sa apara de la parfumuri, creme, aditivi din produsele cosmetice, alte chimicale industriale sau din cauza compusilor din latex si cauciuc ori chiar metal.

Sunt doua tipuri de dermatita de contact:

- Cea de tip alergic: este rezultatul unui sistem imunitar care reactioneaza neobisnuit la o structura moleculara noua. Este posibil ca in trecut sa te fi expus prea mult substantei respective, astfel incat corpul sa dezvolte o alergie.

Aceasta afectiune nu este cauzata de anticorpi, ci are de-a face cu celule prea sensibile. Alergiile se pot inregistra din cauza unor plante otravitoare, cum ar fi iedera, sau metale precum nichelul (alergii la cercei si alte bijuterii din acest material), conservanti din sapun, sampon si chiar substante folosite in fabricarea prezervativelor.

- Dermatita iritanta: nu este nevoie sa fi fost dezvoltata vreo alergie, ci doar ca pielea sa intre in contact cu o substanta puternica. Multe dintre produsele de curatat casa, hainele sau detergentii de vase pot cauza aceasta problema. In special persoanele cu eczeme sunt sensibile si mai predispuse la dermatita iritanta.

Simptomele dermatitei de contact sunt mai mult decat evidente: apare o iritatie rosie pe piele, pot sa se formeze saculeti cu lichid si sa simti o arsura, usturime sau mancarime.

Odata aparuta o asemenea afectiune poate sa dureze pana la 4 saptamani pana cand dispare complet.

In ceea ce priveste tratarea dermatitei de contact, trebuie in primul rand sa se evite strict interactiunea cu substantele care au provocat problema de la bun inceput, sa se foloseasca unguente si creme indicate de medicul dermatolog, sa nu se tina pielea umeda, iar atunci cand se sterge sa se faca prin tamponare, pentru a nu fi iritata. Trebuie, de asemenea, sa se poarte manusi sau sa se evite contactul cu sucul citricelor si sa se aiba grija la expunerea la soare, caci pielea este mult mai sensibila in aceasta perioada, si se poate arde sau agrava afectiunea.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

furnicaturi chiar usturime detergent
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1784 (s) | 34 queries | Mysql time :0.058610 (s)