News Flash:

Sfatul medicului dentist: Cum poti avea o dantura sanatoasa

21 Ianuarie 2014
1269 Vizualizari | 0 Comentarii
Consumul de fructe şi renunţarea la fumat sunt esenţiale la vârsta a treia pentru menţinerea danturii într-o stare bună. În plus, controalele regulate la stomatolog pot întârzia agravarea problemelor existente. La seniori, principala problemă este pierderea accentuată a dinţilor.

Vezi si: Va cad dintii? E semn ca v-ati putea pierde si mintea 

În acest caz, soluţia este proteza dentară, fie cea mobilă (care se scoate seara, având preţuri care pleacă de la 500 de lei), fie flexibilă (varianta mai modernă, cu preţuri care pot atinge însă câteva mii de lei).

Înainte de a apela la o proteză, sunt câteva măsuri care, luate din timp, pot salva dantura.

Întâi, este importantă vizita la stomatolog, de două ori pe an. Medicul va verifica starea gingiilor, a dinţilor şi modul în care pacientul se ocupă de igiena dentară.

Deşi puţini, există doctori stomatologi în România care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi care asigură controale gratuite.

Relaţii se pot obţine de la casa de asigurări din judeţ.

Vezi si: Cum sa ai un zambet impecabil, fara sacrificii  

Unele pastile atacă dantura

La controlul stomatologic regulat, este esenţial ca medicul să afle ce fel de medicamente iei şi de ce afecţiuni suferi.

Diabetul, bolile de inimă şi cancerul pot afecta starea dinţilor. Unele medicamente reduc cantitatea de salivă, ceea ce duce la deteriorarea dinţilor.

Medicul îţi va recomanda să renunţi la fumat şi la alcoolul în exces, deoarece distrug dantura şi gingiile, fiind cauze importante ale pierderii premature a dinţilor.

Pentru îngrijirea danturii, alege o periuţă moale, cu peri orientaţi în direcţii diferite. Perierea se va face de cel puţin două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Vezi si: Piperul negru combate astenia si este un farte bun leac pentru dantura  

Dr. Anca Pătru, medic primar stomatolog Clinica Glamour Dent, Bucureşti

Nu curăţa proteza cu pastă!

Proteza trebuie scoasă și clătită sub jet de apă după fiecare masă.

Dacă acest lucru nu este posibil, proteza se curăță dimineața și seara cu o periuță destinată numai igienizării ei, cu săpun lichid sau solid, în niciun caz cu pastă de dinți.

Pentru o curățare mai bună a protezei se folosesc pastile efervescente pentru îndepărtarea tartrului, care se găsesc în farmacii și în supermarket.

În cabinet, medicul curăță proteza cu ultrasunete.

Dinții restanți se perie în mod obișnuit, tot de două ori pe zi, cu pasta de dinți recomandată de stomatolog, apoi după clătirea repetată a gurii cu apă simplă se folosește apă de gură.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

stomatolog dantura dinti
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013382 (s)