News Flash:

Sfatul dermatologului: Unghiile tale sunt ingalbenite? Poate fi un semn de infectii

17 Februarie 2013
6778 Vizualizari | 0 Comentarii

Unghiile se pot infecta cu ciuperci luate de pe sol, din încălţămintea împrumutată de la persoane infectate, de la duşuri sau piscine, de pe instrumentele de manichiură incomplet sterilizate. În acest caz, unghiile îşi pierd luciul, sunt îngroşate, cu depozite grunjoase sub lama unghială, sunt friabile şi pot prezenta fisuri longitudinale sau transversale.
Coloraţia unghiilor se schimbă, ele căpătând o nuanţă gălbuie. De multe ori unghia se poate dezlipi de patul unghial.
Întrucât tratamentul local este de cele mai multe ori insuficient, de obicei se administrează medicamente antifungice pe cale sistemică. Durata tratamentului este mare, de câteva luni, cu pauze sau fără, în funcţie de sfatul medicului dermatolog, iar efectele se văd abia după terminarea tratamentului, la 6-12 luni, pe măsură ce cresc unghiile.
Pot apărea recidive ale infecţiei, mai ales dacă nu se respectă o igienă minuţioasă a mâinilor şi picioarelor.
Onicomicoza este o afecţiune care apare ca urmare a colonizării unghiilor de către ciuperci. Este foarte întâlnită, mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Mai frecvent sunt afectate unghiile de la picioare, dar poate apărea şi la mâini.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

unghiile depozite medicului dermatolog onicomicoza
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1804 (s) | 34 queries | Mysql time :0.057268 (s)