News Flash:

Semne de avertizare inaintea unui infarct

18 Februarie 2014
2716 Vizualizari | 0 Comentarii
Statisticile arata o legatura clara intre intarzierea interventiei medicale in caz de infarct si riscul crescut de dizabilitate sau chiar de deces. Asadar, este esential sa stim sa recunoastem semnele premergatoare unui atac de cord, indiferent de varsta pe care o avem, fiindca tot statisticile demonstreaza ca problemele cardiace apar din ce in ce mai devreme, chiar si la 35 de ani. Pentru aceasta, expertul american in sanatatea cardiovasculara Chauncey Crandall, seful programului de transplant cardiac din Palm Beach, Florida, a realizat un top al celor mai importante patru semnale de alarma pe care organismul le transmite inaintea unui infarct. De altfel, dr. Crandall insusi a fost victima unui infarct pe care l-a ignorat, practic, timp de o zi si o noapte, punand durerile si amorteala bratului stang pe seama efortului fizic si a stresului prelungit, potrivit adevarul.ro. 
Care sunt semnele 
1. Durere in brat sau la nivelul barbiei. Sigur, multa lume se sperie, in general, atunci cand simte o durere in piept. De fapt, spune medicul Crandall de foarte multe ori, durerea data de infarct nu apare in piept, ci la distanta, in bratul stang, de exemplu, sau la nivelul barbiei. „Infarctul de Hollywood“, asa numesc medicii cardiologi modul in care actorii joaca rolul unui personaj care sufera un atac de cord si se tin cu mana de piept, dupa care cad inconstienti. Ei, bine, un astfel de infarct este rarisim, potrivit medicului Crandall. 
2. Dificulati de respiratie. 
De multe ori, acest simptom apare chiar in lipsa durerilor in piept sau in bratul stang. Un studiu publicat in „The New England Journal of Medicine“ a aratat ca persoanele cu acest simptom au prezentat un risc de trei-cinci ori mai mare de a deceda, fiindca au ajuns mai tarziu la spital, neacordand importanta cuvenita manifestarii. Respiratia sacadata, rapida poate aparea brusc, imediat inainte sau chiar in timpul unui infarct.
„O pacienta de-a mea, Grace, era foarte activa. De fapt, pe vremea cand locuia in New England, mergea adeseori la plimbare pe munte si chiar isi taia singura lemnele. De la o vreme, insa, a inceput sa respire atat de greu, incat nu mai putea nici sa mearga pe aleea de la casa la poarta fara sa gafaie. Copiii i-au spus ca e doar un semn al imbatranirii. Dar Grace si-a dat seama ca e ceva anormal cu ea si, din fericire, a ajuns la mine. I-am facut niste teste si am constatat ca era pe punctul sa sufere un infarct de proportii“, povesteste medicul cardiolog.
3. Indigestia si arsurile la stomac. „Un alt pacient de-al meu, Jack, un profesionist in domeniul lui, vanzarile, obisnuia sa sarbatoreasca o reusita scotandu-si clientii in oras, la o cina copioasa, cu fripturi si alcool. Asadar, nu a fost deloc surprins cand, de la o vreme, dupa astfel de petreceri, a inceput sa manifeste simptome de indigestie. Numai ca o data nu a fost indigestie, ci un puternic semnal de alarma ca urmeaza un infarct“, spune dr. Crandall. Explicatia este ca in apropierea inimii sunt situati si nervii care strabat stomacul, ceea ce creeaza o senzatie de durere „confuza“. 
4. Greata si transpiratia abundenta. Majoritatea pacientilor care au aceste manifestari se gandesc la orice alta problema: de la o masa copioasa, la gripa sau stres. De altfel, greata si starea de voma sunt considerate si de medici simptome atipice ale infarctului. Totusi, „dupa miile de pacienti pe care i-am tratat, am constatat ca nu este deloc rar acest simptom. Si cel mai greu de diagnosticat infarctul atunci cand senzatia de greata nu este insotita de nicio alta manifestare“. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

infarct deces
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1902 (s) | 34 queries | Mysql time :0.045287 (s)