News Flash:

Semne care iti arata ca te afli intr-o relatie toxica

22 Noiembrie 2016
1661 Vizualizari | 0 Comentarii
O relatie de cuplu pune in contact nu numai doi oameni, ci si doua istorii de viata, doua personalitati ce s-au format in diferite contexte, un cumul de sisteme de valori, obisnuinte, temeri sau succese. De multe ori, cand suntem puternic implicati, ne este dificil sa realizam ce este problematic intr-o relatie. insa atunci cand relatia se incheie, se creeaza, de obicei, un spatiu psihologic liber in care fiecare poate reflecta si analiza obiectiv ceea ce s-a intamplat. Daca acest spatiu ar exista de la inceput, o multime de dezamagiri si conflicte inutile nu si-ar mai gasi locul in vietile oamenilor.
"Este important sa se constienteze ca in spatele ramanerii intr-o relatie toxica pot sta:
1.Teama de singuratate sau de schimbare: "Daca nu gasesc ceva mai bun”, "Ne-am obisnuit unul cu altul, ce fac, o iau de la capat?”
2. Asteptari inconstiente de tipul: "O sa se schimbe, ii mai dau o sansa”, "La un moment dat va obosi si va realiza ca este mai comoda relatia noastra”.
3. Ambitii, orgolii, stima de sine scazuta. Ambitia e un lucru mobilizator si necesar uneori, dar ambitia excesiva se traduce in eforturi gigantice de satisfacere a propriului Ego si de neglijare a nevoilor reale. Concentrarea pe o cariera stralucita inseamna si un confort material superior pentru intreaga familie, dar si mai putin timp pentru a fi in contact cu ce se intampla de fapt in cuplu sau pentru a impartasi sensul profund al acestor realizari cu cei din jur.
4. Se incearca umplerea unor goluri vechi, posibil neconstientizate, cu ceva „ce se ofera acum sau este disponibil... pe piata”. Sunt putini oameni care vor, de exemplu, sa investesca sume importante de bani in obiecte materiale (masini, case, calculatoare, telefoane mobile) fara a se interesa, initial, de avantajele si dezavantajele acestora, dar sunt multi cei ce sunt gata sa se implice intr-o relatie, fara a comunica prea mult, fara a pune intrebari.
Intrarea intr-o relatie merita un astfel de interes, de cunoastere. Sunt oameni care se gandesc cateva zile daca sa cumpere sau nu un telefon, dar se arunca orbeste intr-o relatie.
5. S-a evitat de la inceput sa se puna prea multe intrebari si in timp, caderea unor „masti” este dureroasa. De obicei, nu se pun intrebari deoarece nu se doreste aflarea unor raspunsuri sau nu punem intrebari deoarece nu vrem sa ni se puna intrebari.
Teama de a fi nevoit sa recunosc ca am gresit sau nevoia disperata de "acea” relatie, ma impiedica sa-mi doresc sa vreau sa stiu mai multe. Pe de alta parte, daca eu nu te intreb, este corect ca nici tu sa nu ma intrebi. Miza utilizarii acestui principiu este mare, mai ales in situatiile cand respingi aspecte diferite din ceea ce esti sau ceea ce faci. 
6. Oamenii s-au obisnuit sa faca prea repede si prea usor compromisuri. Ajunge sa li se para aproape firesc sa renunte la valori si credinte, interese si preocupari personale. Aceste renuntari duc de fapt la negarea unor aspecte ale propriei personalitati, uitand cine sunt, nu-si dau seama de ”toxicitatea” relatiei.
7. Se supravalorizeaza realitatile materiale si sociale.
Exista aspecte exterioare individualitatii partenerului la care societatea moderna creeaza o anumita „sensibilitate”. De exemplu: banii, competenta profesionala, stilul de viata (masini, case, calatorii), prestigiul social etc", subliniaza psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gandul.

relatie cuplu viata sisteme valori
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1514 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015750 (s)