News Flash:

Se pregatesc noi reguli pentru apa imbuteliata. Iata ce va scrie pe eticheta

26 Noiembrie 2018
265 Vizualizari | 0 Comentarii

Deputatul PNL Corneliu Olar a depus, in procedura de urgenta, la Senat un proiect legislativ prin care companiile de imbuteliere a apei vor fi obligate sa inscrie pe etichete concentratia de nitrati si nitriti exprimata in miligrame per litru.

"Punerea in consum a apei potabile imbuteliate in sticle sau in alte recipiente se face cu respectarea prevederilor privind ambalarea si etichetarea produselor alimentare, cu obligatia inscrierii pe eticheta a continutului de nitrati si nitriti, exprimati in mg/l", prevede modificarea adusa articolului 12 de proiectul legislativ.

Initiatorul proiectului precizeaza ca valoarea stabilita de Uniunea Europeana pentru nitrati este de 50 mg/l, iar de nitriti de 0.5 mg/l pentru apa potabila. "In ultima perioada, specialistii din domeniu au tras semnalul de alarma, precizand ca apele imbuteliate de pe piata (fie ca este vorba de apa plata, fie ca este vorba de apa carbogazoasa) contin nitrati si nitriti, compusi chimici extrem de toxici. La nivelul UE valoarea stabilita a -pragului- pentru nitrati este de 50 mg/ l, iar de nitriti de 0.5 mg/l pentru apa potabila si 0.1 mg/l pentru apa naturala minerala. Romania a preluat -pragul-impus de UE si asa a ajuns nivelul continutului real de nitrati sa fie de 20-22 mg/l, limita considerata de specialisti prea mare, in special pentru copii",arata liberalul in expunerea de motive a proiectului legislativ.

Acesta sustine ca exista state membre UE care nu au tinut cont de recomandarile acesteia. "Spre deosebire de noi, exista tari membre care nu au luat in considerare limitele stabilite de Uniunea Europeana, introducand praguri mai mici (ex. Marea Britanie- 18-42 mg/l; Irlanda-37.5 mg/l; Ungaria 25.30 mg/l) ", sustine Olar. Conform initiativei legislative, 2.000 de locatii din Romania, cele mai multe in Neamt, Suceava si Vrancea, au panza freatica poluata cu nitrati si nitriti.

"Potrivit specialistrilor Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, aproximativ 2000 de locatii (cele mai multe din Suceava, Neamt si Vrancea) au panza freatica poluata cu nitrati si nitriti. Fata de cele mentionate, acestea sunt morivele pentru care propunem ca producatorii de apa sa inscrie pe etichetele sticlelor sau ale recipientelor concentratia de nitrati si nitriti continut de lichidul care ajunge pe piata, asa cum procedeaza in acest moment multi operatori economici", potrivit sursei citate.

Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea art.12 din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile a fost depusa la Senat, prima Camera sesizara, decizionala fiind Camera Deputatilor.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

apa imbuteliata
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1550 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015815 (s)