News Flash:

Schimbarea din dieta care iti poate imbunatati somnul si starea de spirit

4 Decembrie 2017
362 Vizualizari | 0 Comentarii

Cercetatorii americani au descoperit o schimbare in dieta care poate imbunatati semnificativ viata sexuala, somnul si starea de spirit. Desi rezultatele au fost evidente, iar regulile sunt foarte simple, subiectilor le-a fost destul de greu sa o continue dupa terminarea studiului.

Un studiu publicat in jurnalul JAMA Internal Medicine a scos la iveala faptul ca persoanele care timp de doi ani reusesc sa consume cu 25% mai putine calorii decat in mod obisnuit duc o viata mai buna, scrie adevarul.ro, care citeaza The Independent. Realizat de Pennington Biomedical Research Center din Louisiana, studiul a inclus 218 persoane cu greutate normala care au fost impartite in doua grupuri. Unul dintre grupuri nu si-a modificat deloc dieta obisnuita, iar celuilalt i s-a cerut sa reduca numarul caloriilor cu 25% pentru o perioada de doi ani. Nu este delorc surprinzator faptul ca aceia care au renuntat la calorii au pierdut aproximativ 10% din greutatea corporala, insa aceasta nu este cea mai interesanta descoperire. Dupa doar 12 luni, acestia au raportat ca viata lor sexuala s-a imbunatatit considerabil. Mai mult, dormeau mult mai bine. 

„Ceea ce oamenii raporteaza este ca dupa ce depasesc prima faza si incep sa piarda in greutate, senzatia de foame se diminueaza si incep sa simta beneficiile pierderii in greutate. Au povestit ca le este mai usor sa se miste, articulatiile sunt mai flexibile si se simt mai bine din punct de vedere al starii de spirit“, a spus Corby Martin, unul dintre principalii autori ai studiului. Cu toate acestea, a existat si un dezavantaj. Desi au reusit sa diminueze cantitatea de mancare pe parcursul ultimilor doi ani, dupa ce au iesit din program, ei au revenit la vechile obiceiuri. Chiar daca acestia vad numeroasele beneficii, dieta este foarte greu de respectat pe termen lung. Practic, ei incearca sa inoate in amonte, intr-o lume in care produsele pline de calorii se gasesc la orice pas, fiind extrem de greu de evitat, spun specilistii.


dieta viata sexuala somnul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1511 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015735 (s)