News Flash:

Rostopasca, leac in afectiunile hepatice si biliare

16 Martie 2011
10734 Vizualizari | 0 Comentarii

Rostopasca (Chelidonium majus) este o planta erbacee care creste spontan in vecinatatea zidurilor, gardurilor sau prin livezi. Romanii au botezat-o Chelidonium "darul cerului", planta fiind  venerata si pretuita de toti medicii antichitatii care o recomandau in bolile ficatului, bilei sau vindecarea cataractei. Astazi face tot mai mult obiectul de studiu al cercetatorilor, fiind indicata in peste 100 de boli. In scop terapeutic se folosesc partile aeriene ale plantei: tulpina, frunzele, florile (Herba Chelidonii) culese pe vreme insorita.

Compozitie
In toate organele plantei, in stare proaspata, exista numeroase laticifere care, la rupere, lasa sa se scurga un latex de culoare portocalie. Gustul este amar iar mirosul lipseste. Partea aeriana contine aproximativ 1,4% alcaloizi care reprezinta constituentii principali ai produsului. Radacina poate sa contina pana la 4% alcaloizi totali.

Alcaloizii izolati din rostopasca sunt clasificati, dupa structura lor, in doua mari grupe: alcaloizi cu nucleu diizochinoleinic si alcaloizi cu nucleu neftofenantridinic. Specifici sunt alcaloizii cu structura naftofenantridinica, dar si unii si altii, se gasesc sub forma de baze tertiare si cuaternare. Mai importanti, din punct de vedere farmacodinamic, sunt: chelidonina, berberina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, stilopina.

Chelidonina poseda actiune analgezica, asemanatoare morfinei, fiind, in plus, spasmolitica, ca si papaverina. Produce narcoza fara reducerea reflexelor precum si o actiune citostatica de tip colchicinic. Efectul spasmolitic se produce atat la nivel biliar cat si bronsic.

Berberina stimuleaza contractia musculaturii netede, fiind dotatacu proprietati colocistochinetice, hemostatice, bacteriostatice si hipotensive.

Sanguinarina, la inceput narcotica, determina in doze mai mari convulsii. Aplicata local, provoaca paralizia terminatiilor nervoase, actionanda ca un excitant al centrilor medulari avand si proprietati carioclazice, asemanatoare celor determinate de colchicina. Este un inhibitor al acetilcolinesterazei.

Coptizina, ca si chelidonina, prezinta actiune colecistochinetiea de intensitate mai redusa decat totalul alcaloidic.

Homochelidonina (α si β) poseda actiune narcotica cu o toxicitate cardiaca inferioara chelidoninei, pe cand β-chelidonina are si o apreciabila actiune anestezica locala.

Indicatii terapeutice
Toti acesti alcaloizi constituie un fitocomplex, actiunea extractelor de rostopasca fiind rezultanta totalului alcaloidic. Actiunea coleretica si colecistochinetica, demonstrate experimental, contribuie la precizarea indicatiilor terapeutice ale totalului alcaloidic si anume, pentru ameliorarea fluxului biliar in perioada de convalescenta, dupa hepatita acuta, hepatita cronica, diskinezii biliare, in vederea eliminarii calculilor biliari mici, hipotonie si atonie veziculara, colici biliare. Efectul colagog se evidentiaza atat prin normalizarea valorilor bilirubinei, cat si a colesterolului.

De asemenea, rostopasca, ca si pelinul, stimuleaza secretia pancreatica si in cadrul acesteia, in primul rand secretia de lipaza si amilaza. Aceasta din urma actiune se atribuie alcaloidului secundar chelidoxantina.

Protejarea unor enzime cu specificitate hepatica indica totalul alcaloidic si preparatele brute din Chelidonium majus ca medicament hepatoprotector. Au mai fost puse in evidenta proprietatile lipotrope, hipolipemiante, hipocolesterolemiante, antilitogenice, antispastice, analgezice. Dupa cum s-a mai aratat, totalul alcaloidic si unele componente alcaloidice prezinta actiune antibacteriana, iar cheleritrina si sanguinarina si actiune antifungica.

Rostopasca intra in compozitia ceaiului hepatic nr. 2 ca si a unui numar foarte mare de specialitati straine. In ultimii ani, preparatele de rostopasca sunt tot mai mult folosite ca antispastice in afectiunile hepatice si biliare.

In medicina populara se foloseste pentru tratamentul icterului, iar sucul proaspat de planta pentru extirparea negilor (Verrucae imlgaris), prin aplicarea latexului in strat gros, lasandu-se cat mai mult timp si repetand operatia de multe ori. Considerandu-se verucile de origine virotica, efectul antiviral al plantei constituie singurul domeniu de aplicare al rostopascai, necontroversat. Asocierea alcaloizilor din rostopasca cu ulei de catina alba, a condus la rezultate remarcabile in unele afectiuni dermice.

Preparate pe baza de rostopasca
Pentru uz intern

Pulberea de rostopasca
Partile aeriene inflorite si uscate se macina fin cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de un varf de cutit (0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 6 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii de 2-6 ani, se aduce la o treime sau chiar la un sfert.

Tinctura de rostopasca
Rostopasca uscata se macina cu rasnita de cafea pana se obtine o pulbere. Se pun 20 linguri de pulbere proaspat macinata intr-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de alcool alimentar de 96 cu un sfert de litru de apa). Se lasa sa macereze 10 zile, agitandu-se zilnic vasul de macerare. In final se stoarce, se filtreaza si se toarna in sticlute mici, inchise la culoare.

Infuzia de rostopasca
Pentru obtinerea a 1/2 litru, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40C) intr-o cana si se lasa la macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza produsul, iar pulberea de planta ramasa dupa filtrare se pune la infuzat in 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30 de minute. Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Se consuma in termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata la maximum 10C).

Pentru uz extern

Extractul fluid de rostopasca
Se pun 20 de linguri de pulbere de Rostopasca (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75 (3 parti alcool alimentar de 96 si o parte apa) atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 1 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Tinctura astfel obtinuta se pune intr-o farfurie intinsa, curata si se lasa vreme de 12-24 de ore la evaporat, pana cand scade de 3 ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare, care adera pe piele. Aceasta pasta se foloseste doar extern, deoarece are un potential toxic ridicat.

Sucul de rostopasca
Se obtine din tijele de Rostopasca proaspat culese sau pastrate maximum 24 de ore la frigider (la 4C). Se rupe tija si se unge locul afectat cu suc; daca nu ajunge sucul, se rupe tija 1 cm mai incolo si se stoarce din nou s.a.m.d. Atentie: pentru ca tratamentul extern cu suc sa aiba eficienta, trebuie aplicat de mai multe ori pe acelasi loc la intervale de cateva minute (dupa ce se usuca sucul aplicat anterior, se mai aplica un strat).

Cataplasme cu rostopasca
Cataplasma cu plante proaspete: se spala frunzele si tijele de Rostopasca si se dau prin mixer (blender) sau prin masina de tocat pana devin pasta. Pentru o cataplasma de marime medie, sunt necesari 1-2 pumni de planta. Pasta de plante astfel obtinuta se inveleste in tifon (strat simplu). Se aplica pe locul afectat timp de 1 ora.

Cataplasma cu plante uscate: se marunteste fin un pumn de Rostopasca uscata cu ajutorul unei rasnite electrice de cafea. In pulberea astfel obtinuta se adauga progresiv apa, amestecandu-se usor intr-un vas, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta, invelita intr-un tifon (pus in doua daca este mai rar), se aplica pe locul afectat timp de minimum 2 ore.

Infuzie de rostopasca pentru uz extern
Pentru obtinerea a 1/4 litru, se pune o lingura de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de cafea) in jumatate de cana de apa si se lasa la macerat de seara pana dimineata. Dimineata se face un decoct de Rostopasca, lasand o lingura de planta maruntita sa clocoteasca in jumatate de cana de apa, vreme de 2 minute. Decoctul se filtreaza, se racoreste (astfel incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Preparatul astfel obtinut se foloseste in termen de 12 ore (cu conditia sa fie pastrat la maximum 18C).

Precautii si contraindicatii
Rostopasca, atat de utila in doze terapeutice, in doze mari poate fi extrem de toxica. Cea mai toxica este in stare proaspata: 20-30 de grame ingerate duc la o intoxicatie severa, iar 50-60 grame produc intoxicatie mortala. In stare uscata, este mai putin toxica, dar este necesara o atentie marita in manipularea si administrarea sa deoarece pot aparea accidente. Pentru tratamentele interne este bine sa cereti avizul si supravegherea unui medic.

Simptomele intoxicatiei cu rostopasca: aparitia unei stari de arsura si basicare a gurii, arsuri si mancarimi in gat, greturi, varsaturi, diaree si urinare cu sange, tendinta de a urina mereu, dureri de cap, ameteli, delir, halucinatii, congestie pulmonara, asfixie, moarte. La primele semne de intoxicatie, pacientul va fi dus la medic. Se actioneaza prin provocarea de varsaturi cu mari cantitati de apa calda, apoi prin administrarea de ceaiuri de nalba sau seminte de in, de stimulente (cafea, vin, alcool), de substante alcaline, ioduri, tanin.

Se fac frictionari cu alcool si se injecteaza atropina de catre medic. Preparatele de rostopasca nu se lasa la indemana copiilor, nu se aplica pe ranile deschise, sangerande, si nici nu se administreaza gravidelor dupa luna a patra de sarcina. Persoanele alergice la praful de rostopasca vor evita locurile in care aceasta este depozitata, uscata sau rasnita.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rostopasca compozitie alcaloizi chelidonina berberina sanguinarina
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1673 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021059 (s)