News Flash:

Reguli pentru o relatie stabila si fericita

23 Mai 2018
752 Vizualizari | 0 Comentarii

Iubesc sa ma aflu într-o relatie care-mi aduce liniste si împlinire, care ma face sa visez în fiecare zi si sa simt emotii. Dar nu mereu este asa, pentru ca fiecare partener aduce cu el mici defecte, care zdruncina uneori armonia din relatie. De aceea, trebuie sa luam aminte la regulile de baza ale relatiilor de lunga durata, pe care ambii parteneri sunt obligati sa le respecte. Sunt reguli care vin natural din momentul în care te implici într-o relatie, dar de care uitam uneori, atunci cand nori gri ne ameninta relatia. Nu-i nimic, suntem aici sa ne reamintim împreuna de ele. Daca crezi ca este necesar, noteaza-l în agenda pe care o tii cu tine zilnic si arunca o privire asupra lor cand este cazul.

Reguli de baza pentru un cuplu fericit

1. Fii atenta la ce spune celalalt

Este posibil sa ai un partener care nu obisnuieste sa se deschida în fata oamenilor, nici macar în fata ta, oricat de mare ar fi iubirea dintre voi, asa ca atunci cand prinzi un astfel de moment, ai face bine sa i te dedici în totalitate. Fii acolo, fii prezenta trup si suflet si nu lasa niciun cuvant sa îti scape. Nu îl întrerupe ca sa îi dai sfaturi (poate doar vrea sa îl asculti, nu si sa gasesti rezolvarea la problema lui), nu îi spune de fiecare data "stiu cum e, am trecut si eu prin asta, hai sa îti povestesc" si nu te arata interesata de altceva în timp ce îti vorbeste. Iar asta se aplica nu doar în cazurile în care unul dintre parteneri este o fire închisa, ci în orice discutie dintre doua persoane care formeaza un cuplu. Fii atent la ce spune celalalt si s-ar putea sa primesti niste raspunsuri pe care le asteptai de ceva timp, la întrebari pe care doar în gand ti le-ai pus.

2. Vorbiti despre pasiuni, visuri si planuri

Gresiti enorm daca nu vorbiti între voi despre pasiunile care va entuziasmeaza zi de zi, despre reusitele de la locul de munca, despre visurile care, chiar daca nu devin realitate, va dau putere. Vorbiti si motivati-va unul pe celalalt, inspirati-va si împreuna veti putea duce la bun sfarsit multe planuri frumoase.

Greselile uriase pe care le fac femeile intr-o relatie si cum ii indeparteaza pe barbati fara sa-si dea seama

3. Respecta-l în orice moment

Sa îl respecti în orice moment, în special cand sunteti într-un grup. Daca te-a deranjat ceva la el, nu lasa sa vada toti cei din jur asta, asteapta sa fiti doar voi doi si atunci îi poti spune ce te-a deranjat. Nu face glume pe seama lui si nu îl lua peste picior în fata prietenilor. Nu conteaza ca ceilalti sunt mai glumeti si poate ar întelege glumele tale piperate, dar e mai bine sa fiti un exemplu de respect. Plus ca, oamenii sunt rautaciosi si la un moment dat cineva ar putea lansa niste zvonuri despre voi în urma glumelor pe care nu le-au înteles.

4. Ai gresit? Cere-ti iertare

Sa recunosti ca ai gresit este dovada de iubire si respect. Este frustrant sa te contrazici cu o persoana care: fie vrea sa aiba mereu ultimul cuvant de spus, fie considera ca are întotdeauna dreptate, fie nu recunoaste niciodata ca a gresit. Este frustrant si duce la deterioarea oricarui tip de relatie. Chiar daca esti mai orgolioasa de fel, în iubire nu exista asa ceva. În iubire se ofera sentimente sincere si nu este loc de "care pe care". Chiar daca s-a întamplat sa fii 100% convinsa ca nu ai gresit, dar mai tarziu ti-ai dat seama ca într-adevar a fost vina ta, recunoaste si cere-ti iertare. Un "Iarta-ma" rezolva toate problemele.

5. Nu va furati aerul unul celuilalt

Îti înteleg dorinta nebuna, pentru ca si mie mi se întampla chiar sa mi se faca dor de el desi ne desparte un perete. Atunci cand esti îndragostit, fiecare particica din tine tanjeste dupa el în fiecare secunda din zi si din noapte, însa, crede-ma, este vital sa va dati timp liber unul celuilalt. si nu doar pentru ca exista riscul sa va plictisiti unul de celalalt, ci si pentru ca, desi nu îti dai seama pe moment, amandoi aveti nevoile voastre individuale. Al meu îmi spunea: "mai întalneste-te si tu cu prietenele tale, pentru ca sunt constient de faptul ca anumite lucruri nu le poti discuta cu mine". Da, oricat de deschisa sunt fata de el, sunt discutii pe care doar cu prietena mea foarte buna le pot purta, si-mi face bine. Mai mult, aflata în cabinetul psihologului, am învatat ca un tavan este sustinut de doi pereti aflati la distanta, iar daca am încerca sa lipim cei doi pereti între ei, tavanul ar pica... asa si relatia.

6. Rezvolvati-va problemele

Daca ati întampinat o problema de cuplu, daca te deranjeaza ceva la el, vorbiti despre asta si gasiti împreuna o rezolvare. Nu este sanatos sa tineti în voi supararile si gandurile negative. Atunci cand amandoi stiti despre problema, împreuna veti reusi sa treceti peste ea. O problema nerezolvata acum, o problema nerezolvata data viitoare... vor duce la pierderea încrederii si la un final nefericit al relatiei. Asadar, rezolvati din timp!

7. Nu lasa flacara pasiunii sa se stinga

Dupa unul sau doi ani de dragoste nebuna, schimb de mesaje incitante, poze surpriza trimise cand va aflati departe unul de celalalt, bai la lumina lumanarilor si nopti albe petrecute în doi, intervine confortul. Deja ne cunoastem foarte bine, am trecut prin toate fazele, ne culcam pe urechea ca celalalt ne este garantat pentru tot restul vietii, asa ca nu mai depunem efort. Clipele intime sunt pe fuga, nu ne mai oprim sa ne mai admiram unul pe celalalt, nu mai facem nimic ca sa îl starnim. Oh, dar ce greseala! Atat îti spun: nu renunta la lenjeria intima provocatoare, nu renunta sa îi soptesti la ureche o dorinta obraznica cand va aflati în public si nu renunta sa te joci. Ramai tipa din fanteziile lui.

8. Nu va culcati suparati

Sau nu pleca din casa dupa o mica cearta. Ziua de maine nu ne este garantata, la fel nici relatia în care suntem implicate, prin urmare, de ce sa lasam secundele sa treaca dintr-o încapaanare sau din orgoliu? V-ati suparat? Comunicati, lamuriti si iubiti-va în continuare.  Lasa de la tine, nu conteaza! Fii tu aia mai "fraiera" si te vei bucura mai mult. Crede-ma, daca ai cedat tu prima, nu înseamna ca el a castigat lupta, motiv pentru care nici el nu o sa se tina tare vazandu-te pe tine ca ai fluturat steguletul alb. Data viitoare, aducandu-si aminte de reactia ta, s-ar putea sa lase primul de la el.
Important este ca la finalul serii sa stiti amandoi cat de mult însemnati unul pentru celalalt. si nimic nu este mai linistitor decat sa adormi privindu-l pe cel de care esti îndragostita.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1757 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021610 (s)