News Flash:

Proprietatile terapeutice ale uleiului de plukenetia

31 Ianuarie 2012
2260 Vizualizari | 0 Comentarii
Putin cunoscut in Europa dar absolut miraculos, uleiul de plukenetia este unul dintre cele mai pretioase ingrediente ale cosmeticelor. Se extrage din semintele plantei Plukenetia volubilis originara din padurea amazoniana din Peru. Aceasta planta-minune este cunoscuta de secole, fiind folosita de nativii peruvieni pentru beneficiile extraordinare asupra sanatatii si pielii.

Frunzele, comestibile si ele, sunt zimtate si acoperite de perisori si au aproximativ 12 centimetri lungime. Fructele sunt verzi, in forma de stea si, dupa ce se coc, devin maronii.

Semintele contin substante sanatoase precum triptofanul, un aminoacid care ajuta la dobandirea unei dispozitii bune, relaxate si a unui somn odihnitor, acizi grasi Omega 3 care ajuta la mentinerea colesterolului in limite normale, impiedicand aparitia bolilor cardiovasculare, si o combinatie optima de grasimi, fibre si proteine care asigura o dieta echilibrata si o stabilitate a nivelului glicemiei si trigliceridelor. Gustul este asemanator nucilor.

Utilizari ale uleiului de plukenetia
Chiar daca pot fi consumate ca atare, totusi cel mai cautat este uleiul care se extrage din ele. Uleiul de plukenetia contine cel mai mare nivel de acizi grasi Omega 3, in comparatie cu celelalte uleiuri. Este folosit in prevenirea si combaterea bolilor cardiovasculare, a dislipidemiilor, hipercolesterolemiei, riscurilor asociate hipertensiunii arteriale, diabetului, depresiilor, ajuta la scaderea in greutate si la tratarea afectiunilor stomacale si dermatologice.

Este utilizat in industria cosmetica in produsele destinate protejarii, restructurarii si repararii pielii, in demachiante, in creme hidratante, hranitoare si antirid. Uleiul de plukenetia este unul dintre uleiurile care pot fi aplicate pe tenul gras, neavand proprietati oclusive sau efecte de inrautatire a afectiunilor epidermei.

Uleiul de plukenetia poate fi folosit ca atare sau in combinatie cu alte uleiuri si ingrediente cosmetice, in masti, creme preparate acasa, gomaje si lotiuni. Daca se foloseste ca atare direct pe piele, este bine ca tenul sa fie umezit in prealabil cu cateva pufuri fine de apa termala. Uleiul de plukenetia este un ulei uscat si, in combinatie cu apa, intra in piele si o pastreaza hidratata mult timp.

Uleiul de plukenetia contine cea mai mare cantitate de vitamina E, antioxidantul natural care pastreaza uleiurile proaspete si neoxidate. Spre deosebire de celelalte uleiuri care rancezesc relativ repede in contact cu lumina, uleiul de plukenetia isi pastreaza prospetimea mai mult timp. Aportul de acizi grasi nesaturati si de vitamina E in cantitati mult mai mari decat alte uleiuri nu fac decat sa sporeasca beneficiile asupra tenului.

Proprietatile uleiului de plukenetia
Un mare plus al uleiului de plukenetia il reprezinta beneficiile inestimabile pentru piele. Este folosit in cosmetica, alaturi de alte uleiuri pretioase precum cel de argan, de migdale si jojoba. Uleiul de plukenetia are un miros placut, ierbos si o culoare deschisa, transparenta, galben-verzuie si este cautat pentru efectele benefice asupra pielii prin continutul ridicat de acizi grasi esentiali si vitamina E.
Are efect calmant si antiinflamator asupra epidermei, este restructurant si protector, reface structura si reda elasticitatea pielii.

Previne deshidratarea pielii si aparitia ridurilor si este puternic antioxidant, ceea ce asigura un efect anti-imbatranire intens. Un alt avantaj al folosirii uleiului de plukenetia este protectia pielii impotriva stricaciunilor provocate de razele ultraviolete, intensificand microcirculatia sangvina.

Uleiul de plukenetia si frumusetea
Este ideal pentru toate tipurile de ten, inclusiv cel gras. Persoanele cu ten sensibil, atopic, inrosit, chiar si copiii cu piele delicata pot folosi fara probleme uleiul de plukenetia pur pentru ca nu este iritant si nu provoaca reactii alergice.

In sezonul rece asigura o protectie intensa pielii care, sub actiunea factorilor externi precum frigul sau vantul, se deshidrateaza, se descuameaza si se inroseste.

Uleiul de plukenetia poate fi utilizat in produsele cosmetice preparate acasa sau picurat in cremele, lotiunile si laptele de corp din comert, pentru sporirea beneficiilor acestora. Poate fi combinat cu alte uleiuri vegetale si esentiale, cu extracte de fructe si plante, cu ingrediente cosmetice de baza. Se incorporeaza in creme, in seruri de hidratare, antiimbatranire si antirid, in balsamuri pentru pielea uscata si aspra, in lotiuni hidratante sau demachiante si in masti.

Uleiul ca atare este un excelent ulei de masaj atat pentru adulti, cat si pentru bebelusi si poate fi o alternativa nemaipomenita la demachiantele din comert, mai ales pentru cei cu ochi sensibili.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1593 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020500 (s)