News Flash:

Precautii cand folositi remedii pe baza de pelin

5 Iulie 2019
356 Vizualizari | 0 Comentarii

Pelinul este o planta folosita de mii de ani pentru aromarea vinurilor. In timp, oamenii au constatat ca folosirea plantei are efecte asupra digestiei, stimuland pofta de mancare si ajutand la tratarea unor boli. Pelinul (artemisia vulgaris) este cel mai bun vermifug natural. Folosit intern vreme de sapte zile, distruge parazitii intestinali (giardia, limbrici sau oxiuri). Pentru aceasta se consuma dimineata pe stomacul gol un amestec format din 1-2 lingurite de pulbere de planta si putina miere. O data pe zi este bine sa se faca si bai de sezut cu infuzie de pelin. Baile de sezut sunt bune si pentru tratarea hemoroizilor.

Spalaturile vaginale zilnice cu infuzie de pelin timp de o saptamana reduc secretiile vaginale in cazul vaginitelor produse prin infectare cu candida si trichomonas. S-au observat, de asemenea, rezultate foarte bune in tratarea anexitelor, datorita efectului antiinflamator si antiinfectios, dar si in combaterea reumatismului. Persoanele care sufera de reumatism pot sa se imbaieze de doua ori pe saptamana cu o infuzie de pelin preparata din zece litri de infuzie concentrata la o cada de baie sau pot sa foloseasca si cataplasme cu pelin pe locurile dureroase.

In cazul in care se foloseste infuzie de pelin, este bine sa fie indulcita cu miere pentru ca, fiind foarte amara, este greu de inghitit. Pelinul mai are indicatii si in migrene. Combate voma si greturile care insotesc de regula tulburarile biliare produse de migrene, stimuleaza si tonifiaza ficatul. Pentru stimularea poftei de mancare se poate folosi sirop de pelin (cate o lingurita inainte de fiecare masa), care are si rolul de a preveni deranjamentele stomacale.  Ajuta la eliminarea gazelor intestinale, a starii de greata si in tratarea diverselor deranjamente stomacale, fiind deosebit de eficient in dispepsie, dischinezie biliara si colecistita. In afectiunile digestive este recomandata folosirea ceaiului sau a tincturii de pelin. Pelinul are si efecte diuretice. Stimuland producerea urinei, este indicat in guta, hidropizie si alte boli care duc la retinerea apei in tesuturi.

Precautii: Curele prelungite provoaca dependenta. De asemenea, administrarea in cantitati mai mari de sase grame zilnic produce tulburari neurologice sau nervoase cum ar fi tremuraturi ale membrelor, halucinatii, convulsii. Nu se administreaza femeilor gravide sau care alapteaza (laptele capata un gust amar) si bolnavilor foarte slabiti.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

remedii pelin digestie apetit candida dependenta convulsii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2533 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021317 (s)