News Flash:

Posibila legatura intre autism si hranirea cu biberonul

18 Iulie 2011
1851 Vizualizari | 0 Comentarii

Un cercetator american sustine ca exista o relatie intre hranirea cu biberonul si autism. Intr-un articol publicat in jurnalul Medical Hypotheses, Gordon Gallup precizeaza ca absenta alaptarii sau durata scurta a acesteia ar avea o legatura cu prezenta tot mai raspandita a autismului la copii.

Teoria lui se bazeaza pe un studiu publicat in revista Pediatrics, efectuat in ianuarie 2011 de catre alti cercetatori si care implica 650.000 de familii. Cercetarea demonstra ca un al doilea copil, daca este nascut la interval mai mic de un an fata de primul, are un risc de trei ori mai mare de a suferi de autism. De aceea, Gallup prespune ca principala cauza a acestei afectiuni este hranirea cu biberonul - dar printr-un mecanism indirect: absenta alaptarii primului copil il expune pe cel de-al doilea unui risc mai mare de autism.

Gallup sustine ca alaptarea cauzeaza schimbari hormonale care inhiba ovulatia. Prin urmare, mamele care isi hranesc copiii exclusiv cu lapte matern au o probabilitate scazuta de a ramane insarcinate pe parcursul alaptarii. In schimb, in cazul mamelor care isi hranesc bebelusii cu biberonul, menstruatia si ovulatia reapar la cateva luni dupa nastere, ele putand atunci sa conceapa un al doilea copil. Tocmai de aceea, spune Gallup, riscul ca al doilea copil sa fie autist este mult mai mare atunci cand mamele renunta la alaptarea primului.

Cercetatorul recomanda mamelor ca, in cazul in care nu alapteaza, sa inceapa sa foloseasca mijloace de contraceptie curand dupa nasterea bebelusului, pentru a nu ramane din nou insarcinate prea devreme.

Parerile in legatura cu teoria lui Gallup sunt impartite. Keely Cheslack-Postava, conducatorul studiului publicat in Pediatrics, afirma ca descoperirile ei nu au nimic in comun cu hranirea cu biberonul. "Ipoteza nu pare sa fie relevanta, din moment ce studiul nostru a fost efectuat pe copiii nascuti in perioada anilor 1990, moment in care a crescut atat numarul cazurilor de copiii autisi, cat si al celor alaptati", spune ea.

Totusi, cercetatoarea recunoaste ca studiul ei a reliefat o legatura intre nasterile la interval scurt una fata de cealalta si autism, dar ca nu exista nicio dovada care sa ateste faptul ca nasterile la interval mai mari ar preveni aparitia autismului.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1153 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012037 (s)