News Flash:

Pastila revolutionara din rosii care incetineste cancerul

8 Ianuarie 2013
1331 Vizualizari | 0 Comentarii

Mai mulţi oameni de ştiinţă au descoperit că o singură pilulă care conţine un compus chimic prezent în coaja roşiilor ar putea reduce riscul atacurilor cerebrale şi cardiace, dar şi să încetinească evoluţia cancerului.

Pastila, numită Ateronon, conţine substanţa lycopene, care ajută la deblocarea arterelor şi este considerată principalul avantaj al dietei mediteraneene. De asemenea, cercetătorii au descoperit că substanţa creşte eficienţa vaselor de sânge la persoanele în vârstă.

Oamenii de ştiinţa cred că pilula va reduce riscul problemelor cardiace, mai ales că substanţa a fost modificată astfel încât să fie absorbită mult mai uşor de organism.

"Credem că rezultatele de până acum sunt foarte încurajatoare, însă avem nevoie de mai mult timp pentru a vedea cât de eficientă este substanţa. Ar putea chiar să încetinească dezvoltarea cancerului", a spus Ian Wilkinson, directorul unităţii de medicină experimentală de la Universitatea Cambridge, citat de The Telegraph.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ateronon deblocarea arterelor universitatea cambridge
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1480 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017485 (s)