News Flash:

Parkinson creste riscul cancerului de piele

8 Iunie 2011
1715 Vizualizari | 0 Comentarii

Persoanele care sufera de maladia Parkinson se confrunta cu un risc de pana la doua ori mai mare de a se imbolnavi de un cancer de piele letal, potrivit unei analize pe baza concluziilor obtinute in urma a 12 studii clinice.  

Cercetarea realizata de National Institute of Environmental Health Sciences din SUA si publicata in revista medicala Neurology, a evidentiat un risc considerabil crescut de aparitie a melanomului la bolnavii de Parkinson, o maladie neurodegenerativa.

Potrivit cercetatorilor, femeile care sufera de maladia Parkinson prezinta un risc de 1,5 ori mai mare in comparatie cu restul populatiei de a dezvolta un melanom - forma cea mai periculoasa de cancer al pielii, iar in cazul barbatilor bolnavi de Parkinson, acest risc este de doua ori mai mare. In schimb, nicio legatura intre Parkinson si celelalte tipuri de cancer de piele nu a fost evidentiata in aceasta analiza.

Cele 12 studii care au stat la baza analizei au fost realizate intre anii 1965 si 2010. In fiecare dintre acestea, numarul pacientilor care sufereau simultan de Parkinson si melanom nu depasea 10 cazuri, insa analiza a evidentiat in mod clar raportul dintre cele doua boli. "Pacientii care sufera de maladia Parkinson prezinta, in general, un risc mai mic de a se imbolnavi de cancer, in special de cancerele asociate cu fumatul, insa ei prezinta un risc mai mare de melanom", a rezumat Honglei Chen, coordonatorul cercetarii.

"Una dintre explicatiile posibile pentru aceasta legatura intre maladia Parkinson si melanom consta in faptul ca ambele boli ar putea avea in comun factori de risc genetici si de mediu", a adaugat acelasi cercetator, care a precizat, totusi, ca "intelegerea acestei legaturi este inca foarte segmentata".

In lume, intre 5 si 10 milioane de persoane sufera de maladia Parkinson, o boala neurologica progresiva care afecteaza miscarile trupului, facand aproape imposibile mersul, vorbirea si scrisul. Boala apare ca urmare a distrugerii celulelor nervoase din creier.

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

melanom
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1614 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014103 (s)