News Flash:

O noua descoperire promite o solutie definitiva pentru criza obezitatii

7 Aprilie 2013
1127 Vizualizari | 0 Comentarii
Oamenii de stiinta sunt cu un pas mai aproape de a concepe o pastila care poate preveni obezitatea dupa ce au descoperit cum pot „reseta" controlul apetitului in creier, scrie descopera.ro.
Reusita cercetatorilor ar putea duce la o rezolvare pe termen lung a acestei probleme ce a devenit o veritabila epidemie in numeroase tari din lume.
Oamenii de stiinta de la Universitatea East Anglia afirma ca descoperirea lor ar putea duce la conceperea unor medicamente care sa fie prescrise in copilarie celor predispusi la obezitate si la varsta adulta celor ce acumuleaza kilograme nedorite. Cercetatorii cautioneaza ca lansarea pe piata a unor astfel de medicamente poate dura 5-10 ani.
„Spre deosebire de curele de slabire si diete, descoperirea noastra ar putea duce la o solutie permanenta pentru criza obezitatii", a comentat coordonatorul acestei cercetari, doctorul Mohammad Hajihosseini de la Facultatea de Stiinte Biologice din cadrul Universitatii East Anglia.
O astfel de reusita ar putea avea implicatii majore asupra sanatatii publice. Obezitatea provoaca o serie de probleme de sanatate cronice, de la diabetul de tip 2 pana la afectiuni cardiace, artrita si cancer.
Specialistii din Marea Britanie estimeaza costul anual al obezitatii la 5 miliarde de lire sterline si mii de decese.
Pana acum se credea ca celulele nervoase din creier asociate reglarii apetitului erau generate in totalitate in cursul dezvoltarii embrionului in uter, specialistii crezand ca numarul lor este fix de-a lungul intregii vieti.
Acum, studiul publicat in Journal of Neuroscience a dus la identificarea unor celule stem capabile sa genereze noi neuroni specializati in reglarea apetitului in creierele soarecilor adulti.
Oamenii de stiinta au investigat hipotalamusul, regiunea din creier care controleaza somnul si numeroase alte functii biologice. Cercetatorii au analizat celulele nervoase ce gestioneaza apetitul.
„Pierderea sau functionarea defectuoasa a unor neuroni din hipotalamus este principala cauza a problemelor de dieta precum obezitate. Pana de curand credeam ca aceste celule nervoase sunt generate in perioada embrionica, astfel ca se credea ca acest circuit care controleaza apetitul este unul fix. Studiul nostru arata ca sistemul neuronal care controleaza apetitul nu este fix, ceea ce inseamna ca poate fi manipulat din punct de vedere numeric pentru a combate aceste afectiuni", a comentat doctorul Hajihosseini.
Tam Fry, reprezentantul National Obesity Forum, a comentat ca „efortul cercetatorilor de la UEA este un pas important in directia cea buna, desi va dura cativa ani sa vedem rezultatele. Pana atunci, aveti grija ce mancati".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pastila obezitatea epidemie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2118 (s) | 34 queries | Mysql time :0.066116 (s)