News Flash:

Nu toata odihna este la fel atunci cand vine vorba de curatarea creierului

11 Martie 2019
324 Vizualizari | 0 Comentarii
somn

Un nou studiu arata ca adancimea somnului poate avea un impact asupra capacitatii creierului de a curata proteine toxice si alte „deseuri”. Intrucat somnul devine din ce in ce mai usor si mai intrerupt pe masura ce devenim mai batrani, cercetarea intareste si probabil explica legaturile dintre imbatranire, lipsa somnului si cresterea riscului aparitiei bolii Alzheimer.

„Somnul este esential pentru sistemul de inlaturare a resturilor din creier, iar acest studiu arata ca, cu cat este mai adanc somnul, cu atat este mai bine”, a precizat Maiken Nedergaard, co-directoare a Center for Translational Neuromedicine de la University of Rochester Medical Center (URMC) si autor principal al studiului. „Aceste descoperiri adauga la setul de dovezi conform carora calitatea somnului si lipsa odihnei pot prezice aparitia dementei si bolii Alzheimer”, a adaugat cercetatoarea.

Studiul, care apare in jurnalul Science Advances, indica faptul ca activitatea lenta si stabila a creierului si a sistemului respirator asociata cu somnul non-REM este optima pentru functionarea sistemului glimfatic, procesul unic al creierului de a inlatura „deseurile”, scrie descopera.ro, care citeaza Medical Xpress. 

In cadrul cercetarii, cercetatorii au efectuat experimente pe soareci care au fost anesteziati in sase moduri. Sub anestezie, cercetatorii au urmarit activitatea creieierului, a sistemului cardiovascular si a procesului de curatare. „Undele sincronizate ale activitatii neurale in timpul somnului adanc, in special in activarea tiparelor care se deplaseaza din partea anterioara a creierului spre partea posterioara, coincid cu ceea ce este cunoscut cu privire la fluxul de lichid cefalorahidian prin tesutul creierului care curata resturile. G.D.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

curatarea creierului odihna somn lipsa somn
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020972 (s)