News Flash:

Mijloace de realizare a albirii dentare

11 Mai 2011
1871 Vizualizari | 0 Comentarii
dr Roxana Calinschi
Albirea dentara este un mijloc de refacere estetica a dintilor, la care foarte multi pacienti apeleaza Culoarea naturala a unui dinte permanent este data de nuanta dentinei, care se lasa vazuta prin transluciditatea smaltului dentar Sistemul de albire cu lampa cu plasma da rezultate remarcabile în doar o ora de tratament in cabinetul stomatologic

In secolul nostru, un zambet atractiv si o dantura sanatoasa reflecta calitatea vietii si sunt un marker al starii de bine a organismului uman. Estetica dentara este o ramura a medicinii dentare mult dezvoltate în vest, care cuprinde mijloace de cosmetizare dentara, fatetari, aplicarea coroanelor de învelis total estetice, chiar tratamente ortodontice de armonizare a arcadelor dentare. Albirea dentara este un mijloc de refacere estetica a dintilor, la care foarte multi pacienti apeleaza. Intrebarile legate de cauzele colorarii dintilor, mijloacele de albire a acestora, avantajele si dezavantajele multiplelor metode de albire sunt frecvent în lista de "curiozitati" a pacientilor.

Culoarea naturala a unui dinte permanent este data de nuanta dentinei, care se lasa vazuta prin transluciditatea smaltului dentar. Smaltul este ca un filtru pentru dentina subiacenta, reflectand o parte din fascicolul luminos care cade incident pe suprafata sa. Astfel, ochiul uman distinge culoarea dintelui. In sistemele "take home bleaching", adica cele efectuate acasa de pacient, substanta activa este peroxidul de carbamida sau peroxidul de hidrogen în diferite concentratii, care poate fi aplicat sub forma de gel, pe dinti în niste gutiere (dispozitive din plastic ce se muleaza pe arcadele dentare) realizate în prealabil pe baza unei amprente sau prin aplicarea pe dinti a unor benzi transparente impregnate cu substanta activa.

Durata purtarii gutierelor sau a benzilor difera în functie de concentratia substantei active, bineinteles tinand cont de indicatiile fabricantului. Sistemul de albire cu lampa cu plasma da rezultate remarcabile în doar o ora de tratament in cabinetul stomatologic. Procedura este lipsita de disconfort, iar timpul redus de tratament, precum si nuantele foarte luminoase obtinute fac ca aceasta sa fie foarte solicitata mai ales de pacientii pentru care timpul este foarte pretios. Oricare dintre variante necesita cleaning-ul profesional (igienizarea profesionala) cu cateva zile inainte.

In paralel cu procedura de albire se recomanda desensibilizarea cu paste, geluri sau lacuri fluorurate, care sa remineralizeze smaltul expus, reducand in acest fel sensibilitatea ce poate sa apara.
Albirea nu este indicat a fi realizata in cazul femeilor gravide sau care alapteaza, copiilor cu varsta mai mica de 14 ani, persoanelor care prezinta lucrari protetice care acopera toti dintii, in cazul molarilor de minte, anumitor pete rezultate ca urmare a administrarii Tetraciclinei.

Post-tratament, recomandam insistent pacientilor sa evite timp de 24 de ore produsele bazate pe tutun si cafea; vinurile, sucurile acidulate si pline de coloranti, mancarurile cu sosuri si orice produs alimentar prea cald sau prea rece. Pacientii care nu tin cont de aceste indicatii valoroase risca sa faca un tratament profesional de albire inutil. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

zambet atractiv dantura sanatoasa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1527 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014521 (s)