News Flash:

Memoria ar putea fi mai buna prin cresterea nivelului de histamina

10 Ianuarie 2019
178 Vizualizari | 0 Comentarii

Oameni de stiinta din Japonia au publicat un studiu potrivit caruia memoria pe termen lung ar putea fi imbunatatita, in unele cazuri, cu ajutorul unei doze mari dintr-o substanta ce creste nivelul de histamina din creier. Descoperirea lor a fost publicata in jurnalul Biological Psychiatry, potrivit agerpres.ro, si ar putea avea implicatii in tratamentul tulburarilor de memorie precum boala Alzheimer. Substanta medicamentoasa este in general prescrisa in doze mici pentru tratarea ametelilor, insa experimentul a implicat administrarea in cazul unora dintre participantii la studiul clinic a unor doze mari pentru sporirea nivelului de histamina, noteaza adevarul.ro. 

Experimentul a fost realizat pe 38 de barbati si femei carora li s-a cerut sa studieze imagini cu 128 de obiecte in cadrul unui exercitiu de recunoastere a acestora. Memoria lor a fost testata o saptamana mai tarziu si apoi din nou dupa doua zile cand au fost intrebati daca isi amintesc sa fi vazut obiectele. Jumatate dintre participanti au primit un placebo oral, celorlalti subiecti fiindu-le administrata substanta medicamentoasa cu 30 de minute inainte de inceperea primului test. In cazul celui de-al doilea test, celor care primisera anterior un placebo le-a fost administrata substanta. La randul lor, subiectii care au primit mai intai substanta activa li s-a dat un placebo. Procentul raspunsurilor corecte date de cei care au raspuns corect dupa ce au primit substanta activa a fost de 46%, cu 3% mai mare fata de situatia anterioara in care li s-a administrat un placebo.

Experimentele au demonstrat ca scorurile obtinute la test au fost influentate de capacitatea initiala de memorare. Cei care aveau o memorie slaba si-au imbunatatit rezultatele de la 28% la 55% dupa ce au primit substanta medicamentoasa. Insa, subiectii cu o buna capacitate initiala de memorare s-au confruntat cu dificultati dupa administrarea substantei. In cazul lor, procentul raspunsurilor corecte a scazut de la 61% la 39%. Oamenii de stiinta cred ca acest lucru poate fi explicat prin faptul ca surplusul de histamina ar fi putut declansa prea mult zgomot, iar stimularea nervoasa excesiva a impiedicat procesul de amintire. Totusi, studiul clinic nu sugereaza ca imbunatatirea memoriei pe termen lung este benefica in toate situatiile. "Exista inca incertitudini cu privire la utilizarea acestei substante si riscul ca oamenii sa isi poata aminti evenimente negative", a subliniat Yuji Ikegaya, profesor la Universitatea din Tokyo, coautor al studiului. Acesta a atras atentia ca aceasta substanta trebuie administrata doar la recomandarea medicului.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

memorie creier histamina
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1353 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020477 (s)