News Flash:

Meditatia chineza imbunatateste activitatea cerebrala

6 Octombrie 2011
2069 Vizualizari | 0 Comentarii

O tehnica de meditatie inspirata de principiile de baza din medicina traditionala chineza imbunatateste activitatea creierului, potrivit unui studiu publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences din SUA. 

Aceasta tehnica, denumita "gimnastica integrata a corpului si a spiritului" (integrative body-mind training - IBMT), amelioreaza conectivitatea cerebrala si ii ajuta pe oameni sa isi ajusteze comportamentul in functie de ceea ce doresc sa realizeze, au explicat autorii studiului.

IBMT a fost adaptata pe baza principiilor din medicina traditionala chineza in anii '90 in China, unde mii de persoane o practica. Recent, tehnica IBMT a inceput sa fie predata studentilor de la Universitatea Oregon din Statele Unite. Acest curs face parte din studiul coordonat de Tang Yi-Yuan de la Universitatea de tehnologie din Dalian din China, in colaborare cu psihologul Michael Posner de la Universitatea Oregon.

La studiu au participat 45 de studenti - 28 barbati si 17 femei. Totodata, 22 dintre voluntari au efectuat un antrenament in tehnica IBMT, iar 23 de voluntari au alcatuit grupul de control.

Cercetatorii au utilizat tehnica imagisticii prin rezonanta magnetica ce permite monitorizarea fibrelor nervoase care fac legatura intre diferite zone ale creierului, inainte si dupa sedintele de meditatie.

Aceste observatii au relevat o serie de modificari in ceea ce priveste conectivitatea cerebrala dupa sase ore de meditatie IBMT, ale carei efecte devin considerabile dupa 12 ore de exercitii, au precizat autorii studiului. Nicio modificare nu a fost identificata in grupul de control - care nu a participat la sedintele de IBMT.

Modificarile cele mai intense au fost observate in zona cerebrala denumita circumvolutiune cingulata anterioara care regleaza emotiile si comportamentul. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

meditatie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1538 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020547 (s)