News Flash:

Mananci des si necontrolat? Iata cum sa iti tai pofta de mancare

20 Martie 2013
4319 Vizualizari | 0 Comentarii

Există o mulţime de legume pline de vitamine de care nu ne putem bucura, deoarece sunt tari (radacinoasele) sau mai puţin plăcute atunci când sunt consumate ca atare (frunzele de ţelină, cartoful etc.). Cu toate acestea, este păcat să nu ne bucurăm de proprietăţile lor uimitoare şi de explozia de elemente nutritive sănătoase pe care ni le oferă. Preparaţi acasă sucuri proaspete din legume (puteţi adăuga şi fructe dacă vă plac) cu ajutorul unui storcător automat, veţi vedea că foamea trece imediat!
O sursă extraordinară de proteine vegetale şi antioxidanţi (isoflavone), brânza tofu nu le este rezervată doar vegetarienilor. Ajută la tăierea rapidă a senzaţiei de foame şi la energizarea organismului.

Ciocolata având în compoziţie un procent de cel puţin 70% cacao este perfectă atunci când vreţi să slăbiţi, iar poftele vă dau târcoale. Un pătrăţel este suficient pentru a potoli foamea (pentru că gustul amar stimulează scăderea apetitului), în plus este bogată în antioxidanţi şi alte substanţe care protejează sănătatea inimii şi stimulează digestia.

Câteva migdale sunt de ajuns pentru a potoli un stomac ce urlă de foame. Sunt bogate în antioxidanţi, vitamina E şi magneziu şi, în plus, potrivit unui studiu prezentat în cadrul The 2006 Obesity Society Annual Scientific Meeting, instaurează o stare de saţietate aproape imediat ce au fost consumate.

Ciorba/supa de legume
- Fie că vă place ciorba, fie că preferaţi supa, atunci când e vorba despre legume fierte nu veţi da greş niciodată! Stomacul va fi plin, aportul de calorii este mic, iar porţia de sănătate este zdravănă. Reţineţi că vitaminele din anumite legume (precum morcovii) se asimilează mult mai bine în urma preparării termice.



Ghimbirul
- De sute de ani, acesta este folosit în întreaga lume pentru prorietăţile sale digestive incredibile. Adăugat în mâncare, consumat cu sushi sau pregătit în orice altă manieră, după cum vă place, ghimbirul acţionează ca un stimulent, energizant şi digestiv.

Cartofii dulci - Spre deosebire de cartofii cu care suntem noi obişnuiţi, cartofii dulci conţin un amidon special care rezistă enzimelor digestive şi datorită căruia stau mai mult în stomac, menţinându-ne sătui mai mult timp. În plus, sunt plini de vitamina A şi C.

Seminţele de in
 - Acest mixt sănătos de fibre solubile şi acizi graşi esenţiali este perfect pentru a-l adăuga în iaurturi, smoothie-uri, salate, sucuri etc. Datorită conţinutului de fibre, ţin foamea la distanţă câteva ore bune.

Ouăle - Potrivit specialiştilor, un singur ou fiert este de ajuns pentru a potoli foamea. Bogate în proteine de cea mai bună calitate, ouăle sunt o sursă excelentă de sănătate!



Avocado - Plin de fibre şi acizi graşi mononesaturaţi care protejează inima, avocado ne stăvileşte foamea fără a fi nevoie să-l consumăm în cantitate mare. Efectul se datorează grăsimilor pe care le conţine.


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

radacinoasele proteine vegetale energizarea organismului ciocolata
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1591 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014598 (s)