News Flash:

La fiecare 30 de secunde, o persoana moare din cauza cancerului bronhopulmonar

24 Ianuarie 2011
5795 Vizualizari | 0 Comentarii

La inceputul secolului al XX-lea era aproape necunoscut, dar dupa 1950, cancerul pulmonar a devenit prima cauza de deces prin cancer la barbati. Acest tip de cancer face o victima la fiecare 30 de secunde.

Este cel mai frecvent cancer la barbati si femei in Occident, iar in Romania, potrivit datelor de la  Institutul Oncologic „Ion Chiricuta" din Cluj-Napoca, maladia ocupa primul loc ca incidenta in randul barbatilor diagnosticati cu o forma de cancer, fiind urmat de cel colorectal si de prostata. Tot la noi, acelasi tip de cancer, ocupa locul trei in randul femeilor diagnosticate cu tumori maligne.

Numarul de cazuri in lume creste anual cu 5%, iar varsta cu incidenta maximă este cuprinsa intre 45 si 60 ani. „Cancerul bronhopulmonar este o boala stigmatizanta, considerata ca fiind autoindusa, din cauza asocierii cu fumatul. Riscul de a face cancer creste direct proportional cu durata acestui obicei si cu numarul de tigari fumate, insa aproximativ 13% din cazurile de cancer bronhopulmonar apar la persoane care nu au fumat niciodata", sustine conf. dr. Tudor Ciuleanu, din cadrul Institutului Oncologic „Ion Chiricuta", citat de Adevarul.ro.

Simptome
In momentul cand se manifesta fizic, acest tip de cancer a parcurs deja 80% din istoria dezvoltarii sale. Potrivit statisticilor, simptomele apar la 7-10 ani de la aparitia tumorii. Iata care sunt cele mai comune semne:

- tusea, uneori insotita de sange
- respiratia dificila, apare tardiv, fiind generată de compresiunea sau obstructia traheei sau bronhiilor mari
- durerea toracica, apare tarziu si este data de invazia pleurei parietale, erodarea coastelor
- bronsite sau pneumonii recidivante
- disfonie, determinata de afectarea nervului laringeu recurent
- dificultate la inghitire, asta inseamna ca tumora s-a extins la esofag
- apa la plamani, care se reface rapid dupa punctie
- tulburari de ritm cardiac si pericardita, in cazul in care tumora se extinde la inima

Factorii de risc
- chimici: tutunul, poluarea atmosferica, poluarea profesionala (santiere navale, coxerii, topitorii, joburi care necesita manipularea azbestului sau a pesticidelor) 
- radioactivi:expunerea la uraniu, la radiatii
- genetici: mutatii, anomalii cromozomiale
- alimentari

Fumatul poate sa provoace cancerul in cateva minute  

La nivel mondial, 80% din cazuri sunt cancere cu celule mari, provocate de fumul de tigara, iar 20% sunt cele cu celule mici. Studiile arata ca fumatul pasiv creste riscul aparitiei cancerului bronhopulmonar cu 25% la sotii si cu 17% la colegii de serviciu.

Prezentarea la medic de la primele simptome, atat pentru fumatori, cat si nefumatori, creste rata de succes a tratamentului. „Descoperit in stadiul 1, cancerul bronhopulmonar are o rata de supravietuire la cinci ani de 60-80%", a precizat medicul oncolog Tudor Ciuleanu.

Previne riscul de cancer in 6 pasi 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cancerul pulmonar cancerul bronhopulmonar simptome
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1525 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020935 (s)