News Flash:

Invata sa recunosti otita la copii

17 Octombrie 2011
2811 Vizualizari | 0 Comentarii

Infectiile urechii ocupa un loc fruntas in topul afectiunilor intalnite in perioada copilariei, iar netratate corect aceste probleme pot duce la complicatii nedorite. Potrivit statisticilor, otita medie afecteaza unul din sase copii cu varsta de pana in doi ani, baietii fiind mai afectati decat fetele. Specialistii spun ca deseori aceasta boala care afecteaza urechea medie este dificil de recunoscut de catre parinti, deoarece micutii nu pot spune ca ii dor urechile sau ca nu mai aud bine. De aceea, atunci cand parintii observa ca ceva nu este in regula in zona urechii copilului se recomanda un consult ORL.

De obicei, otita medie apare in sezonul rece, la cateva zile dupa ce micutul a contactat o viroza sau o alta infectie respiratorie. Totusi, boala poate aparea si ca o complicatie a rinitei sau poate fi favorizata de prezenta polipilor nazali, de alergii, de sinuzita sau de fumatul pasiv.

Semnele otitei la copii
1. Plange fara motiv
Atunci cand este suficient de mare, copilul poate spune daca se confrunta cu un disconfort in zona urechilor, insa la varste foarte mici, acesta nu isi poate manifesta suferinta decat plangand. Asadar, daca observi ca micutul tau plange aparent fara motiv, daca se agita mai mult decat de obicei, daca nu mai doarme bine si face febra, mergi la medic.

2. Lipsa poftei de mancare
Mestecarea alimentelor sau suptul suzetei pot cauza dureri la nivelul urechilor deoarece aceste activitati produc presiune in urechea medie. Asadar, daca sufera de otita, este posibil ca micutul sa manance mai putin. Semnele bolii sunt si greata, varsaturile si diareea.

3. Secretiile auriculare
In cazul in care nu este tratata la timp, otita medie se poate manifesta si prin secretii purulente la nivelul urechilor. Acest lucru duce la atenuarea simptomelor, insa vizita la medic trebuie urgentata deoarece pot aparea complicatii precum pierderea auzuluim meningita sau chiar septicemie.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

infectiile urechii otita medie secretiile auriculare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2043 (s) | 34 queries | Mysql time :0.038962 (s)