News Flash:

Indicii ca esti obez. Vezi si cauzele si complicatiile obezitatii

30 Mai 2011
3706 Vizualizari | 0 Comentarii

Privita de multi ca o problema estetica, obezitatea este de fapt o boala cronica, care nu trebuie neglijata. Grasimea acumulata in organism se poate estima prin mai multe metode, una dintre cele mai cunoscute fiind determinarea indicelui de masa corporala (IMC).

IMC se calculeaza atat pentru barbati cat si pentru femei, cu varste intre 18 si 65 ani, dar rezultatele nu sunt relevante in cazul copiilor, femeilor insarcinate, persoanelor cu masa musculara mare (sportivi) sau varstnicilor. Se calculeaza impartind greutatea exprimata in kg la inaltimea exprimata in m la patrat. De exemplu, pentru o persoana cu o greutate de 70 de kilograme si o inaltime de 1,75 m, indicele este: 70:1,75x1,75= 70:3,06= 22,8.

Rezultatele se interpreteaza astfel:

- sub 18,5: subpoderabilitate;
- 18,5-24,9: greutate normala;
- 25- 29,9: supraponderabilitate;
- 35-29,9: obezitate de gradul I;
- 35- 39,9: obezitate de gradul II;
- peste 40: obezitate de gradul III.

Nutritionistii si medicii sunt preocupati nu numai de cantitatea de grasime din organism, ci si de distributia acesteia. Dr. Bogdan Macadon, medic specialist medicina interna, spune ca, de obicei, barbatii acumuleaza grasimea la nivelul abdomenului, iar femeile la nivelul soldurilor. Si femeile pot, insa, dezvolta obezitate de tip abdominal, in special dupa menopauza.

Din cauza ca grasimea abdominala da complicatii mai mari, Organizatia Mondiala a Sanatatii considera patologica o circumferinta abdominala de peste 80 cm la femei si peste 94 cm la barbati.

Cauzele obezitatii

1. Predispozitia genetica
Exista o predispozitie la obezitate in cadrul anumitor familii, care se mosteneste genetic. Aceasta este deseori greu de dovedit, caci familiile au de obicei acelasi stil de viata si obiceiuri alimentare comune, care pot determina tendinta la obezitate a intregii familii.

2. Dereglari metabolice
Foarte multi oameni cred ca sunt grasi din cauza afectiunilo endocrine. Exista intr-adevar boli care pot determina obezitate: hipotiroidism, sindrom Cushing, depresie. Medicamentele antidepresive si steroizii pot duce, de asemenea, la crestere in greutate.

3. Mancarea in exces
Desi consumul excesiv de mancare este negat de majoritatea oamenilor obezi, aceasta este cea mai frecventa cauza a obezitatii. Spre exemplu, o ciocolata intreaga acopera tot necesarul caloric al unei femei pentru o zi, iar o paine reprezinta jumatate din necesarul caloric al unui barbat.

4. Prea putin sport
Toate persoanele au o viata agitata si stresanta, iar cand ajung acasa nu mai au timp si energie pentru a face miscare macar pentru o jumatate de ora.

Complicatiile obezitatii
Obezitatea nu este o boala inofensiva. Organizatia Mondiala a Sanatatii o recunoaste ca fiind o boala cronica si complexa. Simptomele si complicatiile ei se dezvolta intr-o maniera progresiva:

- diabet zaharat de tip 2
- hipertensiune arteriala
- boala cardiaca sau neurologica
- cancer
- apnee de somn (respiratia se opreste in timpul somnului pentru perioade scurte de timp)
- boli hepatice, afectiuni ale vezicii biliare
- afectiuni osteoarticulare

Alte probleme asociate sunt:

- cresterea colesterolului
- tulburari de ciclu menstrual
- hirsutism (exces de par pe fata si corp)
- tulburari de memorie
- scaderea imunitatii si cresterea riscului de infectii
- depresie
- marginalizare sociala

Scaderea in greutate, chiar si mica, are un efect benefic asupra sanatatii. Pierderea a 5-10% din greutate scade tensiunea arteriala si grasimile din sange, iar pierderea a 5-7% din greutate previne aparitia diabetului zaharat. 

Metoda cea mai eficienta de a slabi este combinarea dintre aportul scazut de energie (prin regim hipocaloric) si consumul crescut de energie (prin exercitii fizice). Scaderea brusca in greutate trebuie evitata, medicii sfatuind persoanele obeze sa slabeasca aproximativ 2 kilograme pe luna. De aceea, nu sunt importante regimurile alimentare foarte stricte, ci schimbarea obiceiurilor alimentare pe termen lung. 

Necesarul caloric pentru mentinerea greutatii
Variaza in functie de nivelul de activitate fizica:
- 1.600 kcalorii/zi pentru femei sedentare (munca de birou, activitati casnice);
- 2.200 kcalorii/zi pentru barbati sedentari sau femei cu activitate fizica sustinuta;
- 2.800 kcalorii/zi pentru barbati cu activitate fizica sustinuta. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

obezitatea cauzele obezitatii predispozitia genetica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1598 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022430 (s)