News Flash:

Incalzirea climei va duce la raspandirea bolii somnului

10 Noiembrie 2011
3010 Vizualizari | 0 Comentarii

Boala somnului ar putea ameninta zeci de milioane de persoane in plus pana la sfarsitul secolului, deoarece incalzirea climei largeste zona de influenta a mustei tete, vector al maladiei, potrivit unui studiu publicat miercuri, informeaza AFP.

Musca tete transporta trypanosoma, parazitul care provoaca boala. Aceasta se manifesta prin convulsii si probleme grave de somn care, fara tratament, conduc la coma si moarte. 

In prezent, 75 de milioane de persoane prezinta riscul de a contracta boala somnului si 70.000 sunt afectate anual in regiunile din estul, vestul si centrul Africii, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii. 

Un grup de cercetatori condusi de Sean Moore, de la Centrul american de control si prevenire a bolilor (CDC), a efectuat o analiza informatica bazata pe doua scenarii puse la punct de climatologi, care prevad in cursul secolului o incalzire a temperaturii cuprinsa intre 1,1 si 5,4 grade Celsius, in functie de emisiile de CO2. 

Ei au studiat tipul de parazit prezent in estul Africii si cele doua specii de muste care il pot transmite. Cercetatorii au constatat ca ar putea sa apara focare de boala cand temperaturile medii se situeaza intre 20,7 si 26,1 grade. Unele regiuni din estul Africii ar putea deveni prea calde pentru ca parazitul sa poata supravietui, dar altele, ca si sudul Africii, ar putea deveni un refugiu pentru larve. 

In 2090, intre 40 si 77 de milioane de persoane in plus ar putea contracta boala, potrivit studiului publicat in Journal of the Royal society interface. 

In 2008, un organism american de prezervare a vietii salbatice identificase o duzina de boli potential mortale care s-ar putea dezvolta in regiuni mai temperate, prin intermediul tantarilor, al parazitilor sau apelor poluate. Printre ele figurau malaria, holera, febra galbena, precum si boala somnului.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

boala somnului musca tete trypanosoma
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1875 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014233 (s)