News Flash:

Gonoreea, la un pas de a deveni incurabila

11 Octombrie 2011
2156 Vizualizari | 0 Comentarii

Forurile medicale internationale au avertizat medicii ca antibioticele folosite in mod normal pentru tratarea gonoreei nu mai sunt eficiente, boala devenind rezistenta la acestea. Potrivit BBC, ne indreptam cu repeziciune catre un punct in care boala devine incurabila, in lipsa unor noi tratamente.

Unul dintre cele mai eficiente tratamente folosite pana acum era cefixima, insa deja raspunsul la acesta nu mai este cel asteptat. In locul sau se recomanda o alta pilula si o injectie. E doar o chestiune de timp pana cand si acest tratament va deveni ineficient, spun specialistii. 

Gonoreea poate fi confundata cu infectia urinara

In urma cu sase ani, in Marea Britanie, spre exemplu, toate cazurile de gonoree puteau fi tratate cu cefixima, insa se pare ca bacteria care cauzeaza infectia, Neisseria gonorrhoeae, are o abilitate neobisnuita de a deveni rezistenta la un spectru mare de antibiotice. Mai intai a devenit rezistenta la penicilina, apoi la tretaciclina, cirpofloxacina, iar acum la cefixima. 

5 idei gresite despre bolile cu transmitere sexuala

OMS recomanda ca antibioticul folosit sa fie schimbat cand rata ineficacitatii unui tratament depaseste 5%. Inca nu s-a ajuns la acest prag, insa rezistenta bacteriei creste. 

Oamenii de stiinta vorbesc despre o amenintare cat se poate de reala pe care o poate reprezenta gonoreea netratabila in viitor. 

In Marea Britanie si nu numai, dupa chlamydia, gonoreea este cea mai comuna bacterie transmisa pe cale sexuala. Potrivit datelor din regat, in 2010 au fost identificate 16.145 de noi cazuri, o crestere de 3% fata de 2009. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tratarea gonoreei cefixima neisseria gonorrhoeae
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013640 (s)