News Flash:

Gimnastica pre si postnalata. Cum te ajuta sa treci cu bine peste sarcina

19 Iulie 2016
674 Vizualizari | 0 Comentarii
Ingrijirea unui nou-nascut este un lucru minunat dar extrem de solicitant: nopti nedormite, schimbarea obiceiurilor si a programului zilnic pot duce la senzatia de extenuare. Prin urmare trebuie sa va pregatiti din timp organismul, atat in timpul sarcinii cat si dupa nastere, odihnindu-va cat mai mult si gasind timp pentru tonifierea si relaxarea organismului prin exercitii speciale de gimnastica prenatala si postnatala.

Cu cat veti avea o forma fizica mai buna, cu atat veti putea trece mai usor peste perioada sarcinii si procesul nasterii, cu atat mai rapida va fi perioada de recuperare!

Exercitiile fizice in perioada sarcinii

Beneficiile gimnasticii prenatale
Gimnastica prenatala are efecte benefice asupra viitoarei mame, dar si a fatului : poate preveni aparitia unor complicatii nedorite - exercitiile fizice practicate pe parcursul sarcinii scad riscul aparitiei hipertensiunii induse de aceasta iar circulatia sangelui este imbunatatita, fatul primind mai mult oxigen si substante nutritive, toxinele fiind eliminate mult mai eficient.

Gimnastica prenatala ajuta la :
- prevenirea sau combaterea durerilor lombare prin detensionarea si intarirea musculaturii, autocontrolul asupra posturii si aliniamentului corpului
- cresterea mobilitatii articulare - in special a articulatiilor coxo-femurale si ale bazinului
- prevenirea aparitiei edemelor
- controlul greutatii corporale pentru mentinerea la valori adecvate perioadei de sarcina
- autocontrolul planseului pelviperineal
- deprinderea miscarilor respiratorii toracice si diafragmatice - exersand astfel respiratiile pentru travaliu
- prevenirea constipatiei
- diminuarea durerilor nasterii
- de asemenea, gimnastica prenatala inlatura foarte eficient stresul.

Dupa o nastere pe cale naturala, durerile locale pot fi pronuntate. Exercitiile de gimnastica prenatala pentru tonifierea planseului pelvian pot fi de un real folos pentru a diminua acest discomfort si pentru a avea o conditie fizica satisfacatoare.

Gimnastica dupa nastere
Gimnastica postnatala poate incepe la 2 - 4 saptamani dupa o nastere normala si la 6 saptamani dupa operatia de cezariana. Gimnastica postnatala are ca scop readucerea organismului femeii, cat mai rapid posibil, la nivelul estetic si functional de dinainte de sarcina, dupa suprasolicitarile din timpul sarcinii si nasterii.

Pentru a scapa cu usurinta de kilogramele in plus acumulate pe perioada sarcinii, trebuie indreptata atentia catre sala de gimnastica unde, cu ajutorul specialistilor in domeniu (si bineinteles cu o dieta adecvata) va veti recapata tonusul muscular dorit si un abdomen suplu.

Exercitiile fizice pot reprezenta si un adjuvant in prevenirea sau combaterea depresiilor postnatale.

Exercitii recomandate pentru recuperarea postnatala

Contraindicatiile gimnasticii prenatale
Intrebati medicul specialist obstetrician despre oportunitatea inceperii acestor programe fiindca exista situatii in care gimnastica prenatala este contraindicata, printre acestea fiind hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca, hemoragiile vaginale, iminenta de nastere prematura sau nasteri premature in antecedente, ruptura spontana prematura de membrane, placenta jos inserata, sarcina multipla.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1651 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020661 (s)