News Flash:

Fumatul pasiv creste riscul de cancer mamar

3 Martie 2011
2819 Vizualizari | 0 Comentarii

Expunerea la fumul de tigara in copilarie sau la maturitate mareste riscul femeilor de a suferi de cancerul mamar, sustin expertii americani. Riscurile sunt mari si la 20 de ani de la renuntare.

In cadrul unui studiu realizat in SUA, s-a aratat ca femeile care nu fumasera, insa fusesera expuse multa vreme la fumul de tigara, prezentau un risc de a suferi de cancer mamar cu 30% mai mare decat cele care se ferisera de fum, potrivit BBC. 

Desi este clar ca exista o legatura intre fumatul pasiv si riscul de cancer, nimeni nu poate spune cand expunerea la fumul de tigara incepe sa constitue un pericol si nici la ce varsta este cel mai nociv, se mentioneaza intr-un raport publicat in British Medical Journal. 

In cadrul studiului realizat la Universitatea West Virginia, au fost monitorizate aproape 80.000 de femei cu varste cuprinse intre 50 si 79 de ani. Dintre acestea, 3.250 au fost diagnosticate cu forme invazive de cancer mamar intr-o perioada de 10 ani. 

Totul despre cancerul de san. Simptome, stadii si tratament 

Dupa ce femeile au completat mai multe chestionare legate de fumat si expunerea la fumul de tigara, s-a tras concluzia ca fumatoarele prezentau un risc cu 16% mai mare de a se imbolnavi de cancer la san dupa menopauza, in timp ce fostele fumatoare aveau un risc cu 9% mai mare de a fi diagnosticate cu aceasta boala fata de femeile care nu fumasera si nu fusesera expuse fumului de tigara. 

Interesant este ca acest risc mare se mentine constant si la 20 de ani de la momentul renuntarii la viciu. Cat despre femeile care nu fumasera niciodata, insa lucrasera intr-un mediu in care se fuma ori traiau cu un fumator, s-a dovedit ca riscul de a suferi de aceasta boala era mare, de asemenea. Astfel, o expunere de 10 ani la fumul de tigara, in copilarie, peste 20 de ani de expunere la acelasi factor la maturitate, acasa, si alti 10 la munca faceau ca riscul instalarii bolii sa ajunga la 32%.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cancer mamar fumatoarele
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1446 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019577 (s)