News Flash:

Fete noi ale radioterapiei dezvaluite la Congresul Societatii Europene de Radioterapie

10 Noiembrie 2011
2519 Vizualizari | 0 Comentarii

Cancerele dificil de tratat, cum ar fi cel pulmonar, hepatic, la gat, creier sau ochi au un prognostic mai bun datorita progreselor inregistrate in radioterapie. Specialistii reuniti la Congresul Societatii Europene de Radioterapie care a avut loc la Londra au pus accentul pe imbunatatirea imagisticii, devenita esentiala pentru ca razele sa tinteasca cu mare precizie tumora.

Dezvoltarea tehnicii 3 D si 4 D permite o mai buna vizuali­za­re a tumorilor, aprecierea corecta a volumului si a vascularizarii acestora. Aceste informatii au facilitat pu­nerea la punct a unor aparate de radioterapie, capabile sa orienteze strict fluxul de raze spre „inima" tu­morii. Clinicile medicale dotate cu ase­menea aparatura performanta se nu­mara pe degetele de la o mana si listele de asteptare cresc continuu. Dar bilantul acestor tratamente este in mare masura pozitiv.

La Congresul de la Londra a fost citat studiul derulat la Institutul Gustave-Roussy de profesorul Deutsch, care consta in combinarea radiote­rapiei cu un agent biologic. Noua formula consta in adaugarea la radiote­ra­­pie a unui antiviral activ asupra HPV, virus implicat in aparitia cancerului de col uterin.

De asemenea, la congresul Societatii Europene de Radioterapie de la Londra s-a insistat asupra radioterapiei metabolice. Aceasta metoda consta in administra­rea unui medicament care contine un element radioactiv destinat fixarii lui intr-un tesut sau intr-un organ care trebuie iradiat selectiv in scop terapeutic. Sursa radioactiva, lichida, este in­jec­tata si se fixeaza pe celulele ma­li­gne pentru a le distruge.

Urina pa­cien­tului trebuie colectata pentru a evi­ta contaminarea radioactiva a me­diu­lui. Antiviralul, folosit pentru tra­ta­mentul cancerului de col uterin avan­sat, poate potenta efectele be­nefice ale radioterapiei. Radioterapia metabolica poate diminua durerile provocate de metastaze osoase.

Pentru tumorile cerebrale s-au pre­zentat tehnici speciale de iradiere. Aceste tehnici, foarte sofistificate, sunt adaptate perfect pacientului. Sunt calculate, prin investigatii ima­gis­tice, dimensiunile leziunilor si apoi este stabilita cantitatea de radiatii in asa fel incat tesuturile sanatoase sa fie cat mai putin expuse iradierii. Noile tehnici sunt recomandate in meningioame, condrosarcoame.

Descopera beneficiile radioterapiei CyberKnife 

Brahiterapia, numita si curietera­pie (iradiere in interiorul masei tu­mo­rale, iradiere intracavitara), pre­zin­ta avantajul ca razele sunt foarte aproape de tumora. Sursa de radiatii folo­sita pentru a ucide celulele cance­roa­se este plasata cu ajutorul unei son­de in sau aproape de tumora al carei volum este stabilit imagistic. Do­zele de radiatii sunt administrate de la distanta mica de tumora si sunt con­centrate spre aceasta.

Aceasta me­toda protejeaza organele sana­toa­se din preajma tumorii, permitand o ira­diere maxima si, deci, eficienta. In acest mod, durata tratamentului se scurteaza si este imbunatatita calitatea vietii pacientului. Brahiterapia este indicata in cazul tumorilor ino­perabile, pentru protejarea zonei sa­natoase dintr-un organ afectat de can­cer, pentru eliminarea stricturilor pro­vocate de tumori in caile digesti­ve sau pulmonare si pentru a trata me­tastazele.

Protonterapia utilizeaza o energie di­ferita de cea folosita in radiotera­pia clasica: fascicule de protoni (in loc de fo­toni sau electroni). Rezultatele sunt spec­taculoase si sunt consecinta directa a faptului ca protonii permit cres­terea dozelor aplicate tumorilor fara urmari asupra organelor inveci­na­te, de exemplu nervul optic. Dar cele mai importante rezultate ale pro­ton­terapiei au fost obtinute in me­la­noa­me, tumori la ochi pentru care tra­tamentul era pana acum chirurgi­cal. De asemenea, se fac studii prin care protonterapia este aplicata in cancere de prostata, la plamani etc.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

radioterapie brahiterapia curietera pie protonterapia
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1294 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013764 (s)