News Flash:

Fenomenul suicidar - instante, finalitati si semnificatii

5 Martie 2013
3860 Vizualizari | 0 Comentarii
Considerat cea mai importanta enigma a psihologiei si psihopatologiei, suicidul apare ca un “fapt cvasicotidian” in terminologia utilizata de M. Quidu, Organizatia Mondiala a Sanatatii calculand faptul ca la fiecare minut si jumatate o persoana isi sfarseste viata prin suicid. Desi problematica sa complexa vizeaza ansamblul stiintelor antropologice, suicidul se inscrie in primul rand in aria preocuparilor medicale, constituind cea mai importanta conditie psihopatologica si “cea mai frecventa urgenta psihiatrica” ce pune sub semnul intrebarii existenta. Suicidul este un fenomen complex care a fost descris si explicat de catre medici si psihologi, este parerea cunoscutului psiholog Mirela Zivari.
Suicidologia, ramura a medicinei legale, intereseaza atat medicul, cat si psihologul. Obiectul ei de studiu este suicidopatia conceputa ca entitate aparte compusa din trei faze.  Suicidatia este faza de incubatie, de explorare si conturare a motivatiei, in timpul careia subiectul isi pune problema mortii si a necesitatii de a muri. Ea este declansata de una sau mai multe cauze ce duce la formarea in paln intrapsihic a unei atitudini favorabile actului suicidar.
Suicidactia reprezinta etapa de trecere de al imaginile abstracte, conflictuale, la etapa pregatirilor succesive concrete prin cautarea formelor si metodelor de conduita autodistructuiva. În aceasta faza intervin circumstantele psihopatologice, somatogene si sociogene ce contribuie la cresterea tensiunii intrapsihice si in final la luarea deciziei infaptirii suicidului ca o explozie autodistructiva. Traumatizatia este faza de punere in practica a modalitatilor autodistructive anterior proiectate sau actul in sine urmat sau nu de reusita. Importante sunt in aceasta etapa metodele si efectul lor.
Din punct de vedere clinic exista mai multe instante sau forme ale fenomenului suicidar, exista numeroase variatii interindividuale, dar in aceasta diversitate au fost identificati totusi 10 trasaturi comune prezentate de Doina Cozman:
1. Scopul urmarit prin suicid este cautarea unei solutii.
2. Telul vizat este suspendarea starii de constiinta, stoparea fluxului constiintei.
3. Stimulul declansator este durerea psihologica intolerabila.
4. Stresorul comun in sinucidere il reprezinta nevoile psihologice frustrate.
5. Sentimentul resimtit de catre cei care se sinucid este cel de neajutorare, de disperare.
6. Atitudinea interioara pe fondul careia survin actele autolitice este ambivalenta, reunirea a doua tendinte: de autodistrugere si de planificare a salvarii.
7. Statusul cognitiv al suicidarilor este constrictia, ingustarea majora a campului cognitiv si a capacitatii de a produce alternative de raspuns.
8. Actiunea comuna in suicid este evadarea, evitarea confruntarii cu anumite situatii interpretate drept stresante.
9. Actul interpresonal realizat prin suicid este comunicarea intentiei.
10. Aspectul de consecventa in fenomenul suicidar este reprezentat de tiparele tiparele de reactie habituale ale individului., comportamentul suicidar fiind in continuarea trasaturilor de personalitate ale sinucigasului. (Doina Cozman, 1999)
G. Ionescu enumera si explica urmatoarele instante: ideea de suicid, tentativa de suicid, suicidul disimulat, suicidul cronic, pulsiunea suicidara si conduita suicidara.
Ideea de suicid nu are cu necesitate un caracter patologic, ea poate aparea si in larga arie a normalitatii. Ea se contureaza probabil in situatii de criza, in conditiile in care individul nu are la dispozitie o modalitate de raspuns considerata satisfacatoare.
Tentativa de suicid este actul suicidar ratat, esuat. Ea a fost compararta cu un Ianus cu doua fete: o stare de disperare si dorinta de neantizare pe de o parte si o chemare, un apel, un strigat de ajutor pe de alta parte. Tentativele pot fi expresia unei pulsiuni, pot avea caracter demonstrativ sau pot fi expresia unui act punitiv. Din punctul de vedere al veridicitatii lor, tentativele se pot plasa pe o axa bipolara, la extreme situandu-se demonstrativitatea si deplina autenticitate. Oricat de demonstrativa ar parea, orice tentativa trebuie privita si abordata cu toata seriozitatea intrucat cel in cauza isi poate curma viata din greseala. 
Studiile au evidentiat ca tentativele se intalnesc de 8-10 ori mai frecvent la tineri decat la adulti si de aproximativ 10 ori mai frecvent la tinere decat la tineri. La varsta adulta, tentativele sunt de 5-6 ori mai frecvente la femei decat la barbati. 
Spre deosebire de suicidul propriu-zis care se intalneste in raport de 4 la 1 (barbati-femei), aceasta rata inalta a tentativelor la sexul feminin raportata la rata inalta a suicidului reusit la sexul masculin aminteste de comparatia conform careia “femeile sufera de inima si barbatii mor de infarct”.
Principalele caracteristici ale tentativelor sunt sistematizate de G. Ionescu astfel:
- apar mai ales al adolescenti si tineri
- sunt mai frecvente mai ales al adolescente si tinere (comparativ cu adolescentii si tinerii de aceeasi varsta)
- majoritatea se desfasoara vesperal, spre deosebire de suicidul propriu-zis care se desfasoara de obicei matinal
- aproximativ 40% tentative sunt sau au fost precedate de situatii conflictuale, stresante, psihotraumatizante
Suicidul disimulat sau suicidul travestit surprinde preocuparea celui care comite actul suicidar pentru sentimentele si starile celor din jur, in special a membrilor familiei. Actualmente, existenta unui suicid lasa o grea povara asupra familiei, a prietenilor, a grupului profesional. Este o povara predominant morala, sociala. Prevalenta acestei forme de suicid nu este cunoscuta, dar psihologii incearca sa depisteze si descifreze aceasta forma prin realizarea autopsiei actului suicidar. Este un fel de ancheta asupra vietii insului din ultimul timp. Cel in cauza recurge la o disimulare pentru a nu lasa o povara morala si sociala prea mare asupra celor dragi, care deseori incearca sentimente de autoculpabilitate. Suicidul travestiti este frecvent invocat in romane si in filme.
Parasuicidul sau suicidul cronic include urmatoarele situatii:
-conduitele de risc, duse la exterema pana la comportamentele aberante de asumare a riscului ce capata valente securizante, defensive
-refuzul unor interventii chirurgicale absolut necesare
-refuzul unui tratament medical absolut necesar
-continuarea consumului de droguri sau alcool in conditiile in care este evidenta degradarea fizica, psihica si profesionala a persoanei
Termenul de parasuicid a fost introdus in 1970 de catre N. Kreitman si desemna orice lezare non-fatala sau ingerare de substante in exces sau chiar medicamente prescrise in exces. Este exclusa intoxicatia acuta cu alcool. Introducerea termenului de parasuicid restrange la maximum aria termenului de tentativa de suicid care ramane rezervat unor cazuri extrem de rare. Se presupune ca la parasuicid apeleaza un individ ce poseda mecanisme reduse de inhibitie a autoagresiunii, actionand astfel in sensul oricaror impulsuri suicidare care pot surveni.
Pulsiunea suicidara  explica suicidul ca expresie a unei tendinte irezistibile, greu reprimabile resimtite de individ spre a-si pune capat vietii. Exemplele de acest gen anuleaza capitolele referitoare la alegerea formelor si a mijloacelor  de suicid. Pulsiunea suicidara irezistibila il determina pe individ sa recurga la primul mijloc ce ii iese in cale. Ca orice pulsiune, si cea suicidara este trecatoare astfel incat individul odata salvat este surprins de actul intreprins.
Conduita suicidara este mentionata mai ales in psihopatologia freanceza si consta in actiunile de pregatire, de regizare a actului suicidar. În opinia lui G. Ionescu, aceste situatii frecvent invocate in literatura sunt rar intalnite in viata. În cazul in care se poate vorbi de o conduita suicidara, autorul roman considera ca din varietatea extrema a mijloacelor de autoliza, alegerea la care recurge suicidarul este determinata de numerosi factori printre care se numara: eficacitatea, rapiditatea, usurinta executiei, imitatia, spectaculozitatea, pastrarea aspectului fizic si a integritatii corporale. În ultima instanta insa alegerea mijlocului este determinaqta de semnificatia suicidului si de starea psihica a persoanei din momentul comiterii actiunii suicidare. Se presupune ca eficacitatea mijlocului ales ilustreaza autenticitatea tentativei suicidare. În mod traditional se considera ca principalele mijloace autolitice sunt: traumatice (defenestrare si impuscare), asfixice (inhalare de gaze, submersie, strangulare) si toxice (ingestia unor substante). (G. Ionescu, 1995)
Exista diferente culturale in privinta alegerii variantelor de autoagresiune. În China domina intoxicatiile cu opiu si saruri de arsenic, in Japonia traditionalul harakiri a fost inlocuit cu utilsizarea armelor de foc, iar in Franta ordinea metodelor cel mai frecvent utilizate este: spanzurare, inec, arme de foc. Ca o tendinta moderna, s-a observat in raport cu extinderea halucinogenelor ca narcomania poate fi incadrata in cadrul conduitelor autodistructive pasive. În ceea ce priveste spatiul ales, s-a constatat ca 44% acte suicidare se realizeaza la domiciliu, urmand locurile publice frecventate si mai rar hotelurile si locul de munca.
Suicidul colectiv poarta marca altruismului, dar si a sugestibilitatii induse in mod aberant. În afara formelor “duale” sau “familiale”, suicidul colectiv a atins proprtii impresionante determinate de influente religioase sau socioculturale (spre exemplu epidemiile de suicid de dupa aparitia lucrarilor Suferintele tanarului Weter si dupa sinuciderea actritei Marelyne Monroe). Alteori, contagiunea suicidara a fost bazata pe anumite convingeri religioase si culturale, conform carora moartea este conceputa ca o eliberare. Din perspectiva psihopatologiei clinice, suicidul colectiv este initiat de un pacient cu psihoza depresiva sau schizofrenie paranoida care manifesta tendinte autolitice si este considerat suicid activ. Acesta induce ideea si convingerea suicidara in randul altor persoane  care prezinta o boala psihica asemanatoare, o mare sugestibilitate sau un anumit grad de deficienta metala. Cei carora le-a fost indusa ideea de suicid hotarasc in grup data si mijlocul suicidar, care cel mai frecvent este psihofarmacologic. Spre exemplu, in 1978, in Guyana, 927 membri aii unei comunitati socioreligioase, cetateni ai S.U.A. s-au sinucis ca urmare a actiunilor mistico-persuasive exercitate de liderul lor, pastorul Jim Jones. (G. Ionescu, 1995)
Adept si promotor al teoriei integrationiste, Jones a infiintat un comitet de intergrare format dintr-un grup restrans de acoliti loiali si care exercita o supraveghere atenta, politieneasca asupra congregatiei. Disciplina a devenit brutala, ajungandu-se la folosirea bataii si a altor pedepse brutale. Templul lui Jones avea o structura piramidala in varful careia se afla el insusi.in tinpul sedintelor comisiei purificatoare, sedinte prezidate de Jones, era suficient ca cineva sa para neatent pentru a declansa un interogatoriu dur si pedepse aspre. Daca la inceput pedepsele erau doar verbale, pe parcurs s-au transformat in batai. Cu toate acestea, adeziunile la secta lui Jones erau numeroase, fapt explicabil prin manifestarea fenomenelor de contagiune si irationalitate specifice psihologie multimilor, dar si prin utilizarea de catre Jones a tehnicilor si principiilor de persuasiune. El promitea o lume noua pentru care merita sa te straduiesti si sa te sacrifici si era foarte convingator. Teoria lui avea valente securizante pentru oameni, le oferea siguranta si speranta, suportul de care aveau nevoie. Filosofia si viata comunitara a sectelor reduc problemele vietii cotidiene si deformeaza componentele motivational-valorice ale personalitatii umane. În cadrul organizatiilor de tiop sectant, se stie ca rolul liderului este deseori decisiv in ceea ce priveste natura si amplitudinea actiunilor sectei. În cazul sectei “Templul popoarelor “a lui J. Jones, datorita personalitatii patologice a liderului, activitatea devine tot mai putin religioasa si tot mai bogata in actiuini nocive. “Fenomenele de socanta depersonalizare pr sa predomine in panorama maladiva a noului val de sectarism religios”.  “Racolajul in scop de  manipulare si violentare a personalitatii cu mijloace pe cat de rafinate pe atat de pline de cruzime  reprezinta apanajul acelor religii salbatice  si al multor comunitati si grupuri sociale sectare”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

apt cvasicotidian suicid conditie psihopatologica fenomen complex
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1459 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021829 (s)