News Flash:

Esti mereu obosit? Ai putea suferi de depresie

21 Martie 2013
1754 Vizualizari | 0 Comentarii
Unul din trei romani sufera de o forma de tulburare depresiva si doar o parte din ei se trateaza. Cazurile de depresie s-au inmultit din cauza problemelor financiare si pierderii locurilor de munca si multi dintre suferinzi nu constientizeaza gravitatea simptomelor.
Contextul social nefavorabil este cel mai important factor care poate declansa o depresie in cazul persoanelor cu un psihic sensibil. Asa se explica de ce, in prezent, se estimeaza ca unul din trei romani sufera de  tulburari depresive, desi nu exista statistici exacte in acest domeniu, potrivit adevarul.ro. Din pacate, nu toti depresivii constientizeaza importanta simptomelor si nici nu recunosc manifestarile depresiei. De aceea, nu beneficiaza nici de un diagnostic corect, nici de tratamentul adecvat. Un alt motiv pentru care depresia este slab diagnosticata la noi in tara este numarul mic de medici psihiatri: doar cinci la 100.000 de locuitori. Dintre acestia, majoritatea profeseaza in orasele mari, iar unele orase mici si sate nu au niciun specialist in psihiatrie.
Starea de oboseala persistenta, semn de depresie
"Starea de oboseala si de somnolenta, care ar putea fi gresit atribuite programului prelungit de lucru si stresului, pot fi, de fapt, simptome ale debutului unei tulburari depresive", atrage atentia Alexandru Paziuc, medic primar psihiatru in cadrul Spitalului de Psihiatrie Campulung Moldovenesc. Diagnosticul de depresie este si mai sigur daca, pe langa acestea, se adauga si o stare permanenta de disconfort psihic, reducerea randamentului profesional, tulburari de atentie si de concentrare si scaderea interesului fata de activitati care alta data erau considerate placute.
La medic, de la primele manifestari
In foarte putine cazuri persoanele cu astfel de probleme ajung la psiholog in fazele incipiente ale tulburarii depresive, de fapt, cele mai multe persoane nu ajung la medic decat in fazele avansate ale depresiei, cand este nevoie de un tratament complex al afectiunii. "Primul pas pe care trebuie sa il faca o persoana cu stari depresive este sa mearga la medicul de familie pentru a obtine o trimitere catre un psihiatru sau la un psiholog pentru evaluarea starii depresive, prin urmarirea evolutiei starii psihice a pacientului timp de o luna-doua", spune medicul Alexandru Paziuc. In cazul in care diagnosticul de depresie se confirma, tratamentul consta atat in terapie cognitiv-comportamentala, la psiholog, cat si in administrarea unui tratament medicamentos. Potrivit specialistilor, tratamentul are efectele scontate in aproape toate cazurile, cu conditia sa fie respectat. In cazul in care persoana depresiva fie nu isi ia medicamentele fie nu apeleaza la psihoterapie sau are un comportament vicios, exista un risc crescut de recadere.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tulburare depresiva suferinzi depresie psihic sensibil
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014245 (s)