News Flash:

Efectele nocive ale pesticidelor asupra organismului. Vezi care sunt cele mai periculoase

3 Aprilie 2012
24016 Vizualizari | 0 Comentarii

Nutritionistii si endocrinologii sustin ca acumularea ingrasamintelor chimice si a pesticidelor are efecte asupra organismului uman ce duc, in timp, la probleme grave de sanatate. Cu alte cuvinte, trebuie sa fii foarte atent cu ce te hranesti si sa fii sigur ca hrana nu contine astfel de substante nocive. „Principiul fundamental in utilizarea oricarei substante e cel al riscului dinainte asumat. Nicio tara civilizata nu-si asuma riscul sa nu poata hrani populatia si, in consecinta, utilizeaza astfel de substante", spune dr. Mihai Voiculescu. Sunt intrebuintate 3 000 de formule chimice pentru acestea si 25 000 de denumiri comerciale. „Exista doua riscuri: de a infometa populatia sau de a utiliza pesticide si, implicit, al intoxicatiilor care produc pierderi la animale si om", a adaugat dr. Voiculescu.

Cele mai folosite pesticide cu efect dezastruos asupra ecosistemului si sanatatii
Multe substante chimice au fost folosite contra unor daunatori din agricultura inca din cele mai vechi timpuri, unele dintre ele fiind produse naturale (sulf, piretru, etc.). Ulterior, necesarul in continua crestere de astfel de produse a condus la dezvoltarea unei industrii de sinteza care produce o gama extrem de variata de substante denumite generic "pesticide". Iata care sunt pesticidele cele mai periculoase:

1. DDT (diclor-difenil-tricloretan)
Acest compus se prezinta sub forma de cristale sau pudre de culoare alba, inodore sau cu miros slab, insolubile in apa, solubile in solventi organici, produs cunoscut sub urmatoarele denumiri comerciale: Agritan, Anofex, Arkotine, Azotox, Bosan Supra, Bovidermol, Chlorophenothan, Cloropenothane, Chlorophenotoxum, Citox, Clofenotane, Dedelo, Deoval, Detox, Detoxan, Dibovan. DDT-ul este un pesticid care a fost mult utilizat in cazul culturilor agricole, mai ales la cele de bumbac, pentru controlul unor boli (malarie, tifos) transmise prin intermediul unor insecte ca vectori (tantari, purici, paduchi). Produsul a fost interzis a fi utilizat sau sever restrictionat in numeroase tari (inclusiv in tara noastra).

De regula, efectele acute pe termen scurt ale DDT-ului asupra organismului uman sunt relativ limitate, dar expunerile pe termen lung au fost asociate cu boli cronice si cu risc de cancer la san. De asemenea, expunerea la DDT poate apare si prin consumul anumitor alimente, pesticidul fiind detectat pretutindeni in hrana (oua, legume, fructe, carne) si chiar in laptele sugarilor.

2. Heptaclorul
In stare tehnica acest pesticid se prezinta sub forma de cristale albe, moi ca ceara, insolubile in apa, dar solubile in solventi organici si inflamabile. In comert este cunoscut sub denumirile de Drinox, Heptamak si Heptam.

Heptaclorul este o substanta cu efecte toxice, periculoase asupra organismului uman, fiind absorbit prin ingestie si contact dermic si regasindu-se, in principal, in tesuturile adipoase. O cale importanta de eliminare a reziduurilor de heptaclor din organism o reprezinta laptele mamar. Heptaclorul a fost identificat ca un posibil cancerigen care afecteaza sistemul imunitar.

Fiind destul de volatil pentru a se distribui in atmosfera, se fixeaza rapid in sedimentele acvatice si se bioconcentreaza in grasimile organismelor vii.

3. Aldrinul
In stare pura se prezinta sub forma de cristale albe inodore, iar in stare tehnica este de culoare roscata catre brun-inchis si un miros slab de compus chimic. Este insolubil in apa, iar in comert este cunoscut sub denumirea de Aldrec, Aldrex, Aldrex 30, Aldrite, Altox, Copound 118, etc.

Aldrinul este un insecticid foarte toxic, putand fi periculos pentru organismul uman, la adulti doza letala fiind estimata la 5g, echivaland la 83 mg/kg masa corporala. Expunerea la acest insecticid poate apare prin consumul anumitor produse zilnic (cum ar fi cele lactate), simptomele intoxicatiei cu acesta incluzand dureri de cap, greturi, vome, contractii musculare, spasme si convulsii.

Aldrinul are efect letal asupra organismului uman, pasarilor si pestilor, iar reziduuri ale dieldrinului au fost detectate inclusiv in laptele sugarilor. Aldrinul folosit ca insecticid reprezinta o sursa majora de dieldrin (pana la 97%) in mediul inconjurator.

Aldrinul si, respectiv, dieldrinul produs, sunt rapid absorbiti in sol (in special in soluri cu continut ridicat de materie organica), rezultand arareori contaminarea apei freatice.

4. Dieldrinul
Dieldrinul, ca principal produs de transformare rapida a aldrinului, are concentratii in mediu mai ridicate decat in cazul utilizarii sale ca atare. Proprietatile fizice si chimice ale dieldrinului (slaba solubilitate in apa, stabilitate ridicata si semivolatilitate) favorizeaza transportul acestuia pe distante lungi. Astfel, acesta a fost detectat chiar si in mediul si in organismele din Arctica.

Utilizarea aldrinului si a dieldrinului in agricultura genereaza existenta unor reziduuri care pot persista o perioada foarte indelungata, timpul de injumatatire fiind de 4-7 ani. Reziduuri de aldrin si dieldrin au fost detectate in pasari moarte, oua, animale necrofage, pradatori, pesti, amfibieni, nevertebrate si in sol.

5. Endrinul
Endrinul este un insecticid foliar utilizat in principal la plantele din cultura mare (cereale, bumbac, etc.), dar este folosit si in lupta contra rozatoarelor (rodenticid). Datorita toxicitatii a fost interzis in numeroase tari. Este o pulbere cristalina alba, insolubila in apa, solubila in cetone, esteri si hidrocarburi cu urmatoarele denumiri comerciale: Compound 269, Endrex, Hexadrin, Isodrin, Epoxide, Mendrin.

Endrinul este foarte periculos pentru organismul uman actionand asupra sistemului nervos. La adulti doza letala este estimata la 10 mg/kg masa corporala. Efectele endrinului asupra solului si ciupercilor sunt minime, dar este foarte toxic pentru pesti si nevertebrate acvatice, fiind rapid metabolizat de animale. Ajunge in atmosfera prin evaporare, putand prin ploaie contamina apele de suprafata. Perioada lui de injumatatire este lunga, persistand in sol 12 ani.

6. Clordanul
Este un insecticid cu spectru larg, utilizat la culturile agricole, in special la legume (cartofi), cereale (porumb), plante tehnice (sfecla si trestia de zahar, oleaginoase, iuta, bumbac) si pomi fructiferi. Clordanul a fost folosit pe scara larga impotriva termitelor, dar actualmante este interzis in mai multe tari.

Este un lichid vascos de la incolor pana la brun-galbui sau de culoarea chihlimbarului, cu miros picant asemanator cu cel al clorului, fiind insolubil in apa, dar miscibil cu solventii alifatici si cu hidrocarburile. Denumirile comerciale sub care este cunoscut sunt: Aspon, Chlordane, Belt, Chloriandine, Chlorkil, Corodan si Cortilan-neu.

Clordanul este o substanta foarte toxica, periculoasa pentru organismul uman, expunerea la acesta putand apare prin consumul anumitor alimente. La adulti doza letala este estimata la 25-50 mg/kg masa corporala.

7. Hexaclorbenzenul
Hexaclorbenzenul (HCB) este un fungicid folosit cu aspect solid, cristalin, sub forma de ace albe, fiind insolubil in apa, dar solubil in benzen, cloroform si eter. Este o substanta toxica, periculoasa, la adulti doza letala fiind estimata la 0,13 mg/kg masa corporala.

Ingerarea de HCB are urmatoarele simptome: leziuni cutanate fotosensibile, hiperpigmentare, colici, slabiciune severa, debilitate, dermatoze. Efectele nocive ale compusului apar si asupra reproducerii si a aparatului genital, acesta trecand prin placenta de la mama la fat si apare in laptele matern, mortalitatea sugarilor putand ajunge pana la 95%.

Hexaclorbenzenul este foarte raspandit in mediul inconjurator datorita mobilitatii si stabilitatii sale chimice, astfel ca a fost detectat in aerul, apa, sedimentele, solul si organismele din toata lumea. Prezinta o toxicitate mare fata de organismele acvatice.

8. Dioxinele si furanii
Dioxinele si furanii prezinta numeroase efecte nocive. Expunerea la dioxine este asociata cu riscurile aparitiei leziunilor dermice, cu alterarea functiilor ficatului, cu stari de oboseala, cu pierderi in greutate si scaderea imunitatii. Expunerea la acesti compusi poate interveni si prin consumul alimentar (mai mult de 90%). Odata cu fructele si legumele nespalate pot fi ingerate fragmente de sol contaminat, inhalarea aerului si absorbtia la nivelul dermei fiind surse minore.

Expunerea la dioxine si furani poate surveni prin producerea de erbicide, accidente industriale, arderea substantelor chimice, precum si prin arderea necontrolata a deseurilor. Dioxinele si furanii au fost clasificati ca posibili cancerigeni pentru organismul uman.

In mod natural, dioxinele si furanii sunt amestecuri de 210 compusi, din care 17 au un grad de toxicitate ridicat. Unul dintre acestia (cunoscut sub numele de dioxina Seveso) este considerat cel mai toxic compus fabricat de om. Dioxinele patrund in mediul inconjurator ca rezultat al utilizarii pesticidelor si a altor substante clorurate.

Dioxinele si furanii sunt putin solubili in apa, fiind foarte stabili si persistenti in mediul inconjurator. Acesti compusi au fost detectati in sol chiar si dupa 10-12 ani de la prima expunere. Proprietatile fizice (solubilitatea slaba in apa, stabilitate ridicata si semivolatilitate) favorizeaza transportul acestora pe distante lungi, acesti compusi fiind detectati in organismele din Arctica. Expunerea animalelor la dioxine provoaca reducerea fertilitatii, defecte genetice si mortalitatea embrionilor.

Efectele pesticidelor
Specialistii atrag atentia asupra faptului ca pesticidele modifica secventele de ADN, initiind dezvoltarea cancerului. Mai mult, studiile au aratat o crestere a cantitatii de zahar si grasime in sange la femei. De asemenea, s-a observat cresterea in greutate si faptul ca ficatul se mareste. La barbati, s-a constatat pierderea in greutate, sensibilitate sporita a rinichilor si anumite dezechilibre ale ficatului.

In cazul femeilor insarcinate, cercetatorii americani de la Universitatea California din San Francisco au descoperit ca pesticidele cresc activitatea genei asociata si cu greutatea anormala a bebelusilor la nastere. O a doua gena cu activitate sporita a fost semnalata in randul femeilor care sufera de o inexplicabila infertilitate.

De asemenea, pesticidele pot trece bariera placentara. Actioneaza asupra fatului in diverse stadii de dezvoltare si duc la diverse malformatii precum lipsa membrelor sau a degetelor. Hrana produsa cu ajutorul pesticidelor a dus in ultimii ani la inregistrarea unei mortalitati infantile la cote alarmante.

„In primul rand, pesticidele se acumuleaza in plante, consumate apoi de animale, iar in final ajung la om. Sigur, noi, prin consumul produselor de origine animala si vegetala, ingeram cantitati foarte mici de pesticide, dar care, in timp, produc efecte ireversibile", considera dr. Voiculescu.

Pe de alta parte, consumul de pesticide mai poate duce la aparitia cancerului, a bolilor nervoase si poate avea efecte asupra sistemului imunitar, provocand probleme sexuale si de reproducere. Dr. Mihai Voiculescu sustine ca genele sensibile la reziduuri toxice joaca un rol central in reproducere si se gasesc in tesuturile care produc steroizi.

Toxicitatea asupra omului este direct legată de structura chimică a produsului, lucru reliefat de următoarele aspecte:

  • majoritatea pesticidelor patrunse prin ingestie cauzeaza colici, greturi, voma si diaree;
  • actioneaza asupra sistemului nervos producand tulburari senzoriale si de sensibilitate, nevrite, convulsii, paralizii si tulburari psihice;
  • in cazul anumitor clase de pesticide apar manifestari hepato - renale, tulburari de ritm cardiac si respiratorii, modificari cutanate si modificari sanguine;
  • un aspect particular il constituie tulburarile biochimice enzimatice si de metabolism intalnite in intoxicatiile cu pesticide.
Otrava care feminizeaza barbatii
Cercetatorii americani au mai descoperit ca erbicidul numit atrazina „feminizeaza" barbatii. Despre atrazina se stia deja ca provoaca anomalii sexuale. Acum s-a aflat ca aceasta altereaza si semnalele hormonale in celulele umane, desi este al doilea cel mai folosit erbicid in agricultura.

Cele mai contaminate alimente
Din studii a mai reiesit ca fructele si legumele contin cele mai multe pesticide. Astfel, la nivel mondial, 55,6% din esantioanele prelevate de la fructe si legume nu contin reziduuri de pesticide, 38,4% au cantitati reduse, in timp ce 6,3% sunt neconforme, deoarece depasesc limita maxima admisa. Depasirile cele mai mari de reziduuri toxice sunt la ardei gras, ardei capia, linte si vinete. Cele mai reduse cantitati sunt la cartofi, andive, morcovi si rosii. In Romania, analizele au aratat ca aproximativ 20% din legume si fructe depasesc concentratia admisa.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ddt heptaclorul aldrinul dieldrinul endrinul clordanul dioxina seveso
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1377 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020779 (s)