News Flash:

Educatia prenatala - esentiala in dezvoltarea armonioasa a fatului

7 Mai 2013
2489 Vizualizari | 0 Comentarii
In timpurile moderne tot mai multe femei opteaza pentru cezariana in locul nasterii naturale, fara a fi constiente de impactul acestei decizii asupra vitalitatii copilului si asupra consecintelor pe termen lung asupra propriei sanatati. Viitorul unei umanitati nascute prin cezariana este unul pus semnul intrebarii, avertizeaza renumitul obstetrician francez Dr. Michel Odent, in cadrul programului de educatie prenatala desfasurat la Bucuresti in perioada 22 – 24 septembrie, organizat de Asociatia de Educatie Prenatala din Romania, Editura Elena Francisc si Asociatia de Terapii Transpersonale.
Avand ca scop declarat sa reuneasca si sa difuzeze cunostintele actuale privind viata prenatala, legatura mama – copil – tata, ca un ansamblu coerent cu un sens global si profund, Organizatia Mondiala a Asociatiilor de Educatie Prenatala, la care este afiliata Asociatia de Educatie Prenatala din Romania, a urmarit sa traga un semnal de alarma privind importanta perioadei prenatale si perinatale in dezvoltarea armonioasa a copilului inca de la inceputul vietii.
“Primele 38 de saptamani ale dezvoltarii noastre au fost intotdeauna inconjurate de mister, dar studiile embriologice de psihologie fetala ne dezvaluie importanta acestei perioade pentru tot restul vietii”, sustine Prof. Peter Hepper, director al Centrului de Cercetare asupra Comportamentului Fetal al Universitatii Queen din Belfast, Irlanda de Nord. “Pe masura ce cunoasterea noastra privind procesele ontogenetice dinainte de nastere progreseaza, intelegerea mai profunda a dezvoltarii prenatale ne ofera posibilitatea de a promova sanatatea si starea de bine a fetusului, asigurand fiecarei fiinte cel mai bun start in viata”, adauga specialistul.
La randul sau, Dr. Michel Odent, director al Centrului de Cercetari in domeniul Sanatatii Primale din Londra, este de parere ca schimbarea lumii nu poate incepe fara a schimba felul in care ne nastem, reiterand ca starile emotionale ale gravidei influenteaza in mare masura si pe termen lung capacitatea fiintei umane de a dezvolta sentimente pozitive, acestea fiind deprinse din experientele prenatale si perinatale.
Prin urmare, caracterul si potentialul copilului pot fi profund influentate, fie pozitiv, fie negativ de atasamentul si abilitatile parentale, precum si de calitatea nasterii, este de parere Dr. Bruce Lipton, profesor asociat al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Wisconsin, recomandand viitoarelor mame sa opteze pentru nasterea naturala in locul celei prin cezariana.
Potrivit materialelor cu caracter informativ, distribuite cu prilejul evenimentului, Dr. Frederick Wirth, profesor de pediatrie clinica la Scoala de Medicina a Universitatii din Tufts, atrage atentia asupra unei greseli pe care viitorii parinti o fac frecvent, considerand ca la copilul nenascut creierul nu are functii superioare. Dimpotriva, afirma specialistul, la sase saptamani, creierul isi incepe activitatea, pentru ca la opt saptamani, fetusul sa poata realiza extensia bratului, umarului si spatelui. Motivul pentru care mamele resimt primele miscari ale copilului abia in cea de-a XX-a saptamana de sarcina, este acela ca pana in acel moment uterul este insensibil la atingerea interna, iar pentru a fi simtite de mama, miscarile fetale trebuie sa produca o intindere a peretului uterin. Mai mult, incepand cu a XXVIII-a saptamana, undele cerebrale dovedesc ca impulsurile vizuale, tactile si auditive sunt receptate de cortexul fatului, care poate raspunde constient la aceste experiente senzoriale.
Aceeasi opinie este impartasita si de Prof. Dr. David Chamberlain, psiholog, autor si pionier al psihologiei prenatale si perinatale. “Dupa cateva saptamani, bebelusul prenatal reactioneaza la diferite feluri de muzica, la vocile familiare, precum si la agresiuni, la accidente, la explozii si furtuni emotionale traite de mama. Sunetul vocii, cantecul si muzica actioneaza puternic asupra dezvoltarii armonioase a copilului care se va naste. Prin cuvant si prin cantec, tatal si mama ii pot comunica iubirea lor copilului in formare, care o primeste si se hraneste cu ea”, explica specialistul.
Presedintele OMAEP, judecator si consilier de stat onorific, Ioanna Mari, subliniaza rolul educatiei prenatale naturale, spunand ca aceasta va aduce la nivel mondial o ameliorare sensibila a sanatatii fizice si psihice, ceea ce va duce la o scadere considerabila a agresivitatii si altor probleme cu care societatea se confrunta. (sursa: flu.ro)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cezariana michel odent educatie prenatala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1464 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011702 (s)