News Flash:

Doi pacienti considerati vindecati de SIDA au suferit o recidiva a bolii

5 Ianuarie 2014
1398 Vizualizari | 0 Comentarii
Pentru cei care sunt in cautarea unui leac impotriva SIDA a venit o veste foarte proasta: doi dintre pacientii vindecati“ au suferit o recidiva a bolii. Oamenii de stiinta sustin ca se simt inspirati, si nu zdrobiti de enormitatea acestei vesti.
Vestile despre recidiva bolii celor doi pacienti suferinzi de SIDA, considerati vindecati, au fost zdrobitoare pentru comunitatea medicala americana. „Pacientii din Boston“, dupa cum erau numiti, au suferit transplanturi de maduva osoasa si pareau a fi scapat complet de virusul HIV, cel care cauzeaza SIDA. Insa boala a recidivat, cei doi incepand din nou tratamentul cu antiretrovirale, noteaza „Iol scitech“.  
Insa expertii sustin ca aceasta dezamagire poate sta la baza unor avansuri importante in ceea ce priveste cautarea unui leac pentru SIDA. „Este un pas inapoi pentru pacienti, desigur, dar un pas mare inainte in domeniul cercetarii pentru ca acum stim mai multe“, a declarat Steven Deeks, profesor si expert in HIV la Universitatea din California, SUA.   Profesorul Deeks impreuna cu alti experti au declarat ca primul mesaj practic al acestei recidive in cazul celor doi pacienti este ca trebuie imbunatatite testele facute sa detecteze si cele mai mici niveluri de HIV prezente in organism.   
„Pacientii din Boston“  
Pe langa faptul ca cei doi bolnavi aveau virusul imunodeficientei umane (HIV), mai sufereau si de un tip de cancer de sange numit „limfom“, pentru care au fost tratati prin transplant de maduva. Unul dintre ei a suferit transplantul in 2008, celalalt in 2010. Ei au continuat sa ia si medicamente antiretrovirale, dar la opt luni dupa fiecare transplant, medicii nu au mai detectat niciun semn de HIV in organismul lor.   
In prima parte a anului 2013, amandoi pacientii au decis sa nu mai ia tratamentul pentru SIDA si pareau complet vindecati. Medicii lor, Timothy Henrich si Daniel Kuritzkes de la Spitalul „Brigham“ din Boston, au anuntat, in cadrul unei conferinte medicale din luna iulie 2013, ca cei doi sunt vindecati. 
Si totusi, in decembrie 2013 a venit vestea ca unul dintre barbati a inceput sa dea semne ca boala i-a recidivat in luna august, iar cel de-al doilea a recidivat in noiembrie. Doctorul Henrich a spus ca revenirea virusului subliniaza cat de ingenios poate fi HIV de a gasi locuri de ascuns in organism si de a scapa de eforturile de combatere ale sistemului imunitar si ale tratamentului antiretroviral.   
Si alti pacienti au avut noroc   
Cu doar un deceniu in urma, oamenii de stiinta nu ar fi indraznit sa spuna ca s-a descoperit un tratament. Si totusi, in ultima vreme au aparut destule cazuri care ne fac sa credem ca este doar o problema de timp pana se va descoperi un tratament.  
Prima data a fost cazul faimos al lui Timothy Ray Brown, asa numit „pacientul din Berlin“, al carui virus a fost eradicat in 2007 printr-un tratament complex pentru leucemie. Tratamentul lui a implicat distrugerea completa a sistemului imunitar si un transplant de celule stem din partea unui donator care suferea de o mutatie genetica rara rezistenta la infectiile cu HIV.  
Insa o abordare atat de elaborata, de scumpa si de periculoasa nu poate folosita pentru cei aproape 34 de milioane de pacienti cu HIV din toata lumea. Insa rezultatele in cazul acestui pacient au impulsionat oamenii de stiinta sa se concentreze pe mutatia genetica cunoscuta sub numele de „CCR5 delta 32“ pentru a dezvolta un posibil tratament.  
In luna martie 2012, oamenii de stiinta francezi au facut public cazul a 14 oameni infectati cu HIV, cunoscuti sub numele de „Pacientii Visconti“, care fusesera tratati cu medicamente anti-HIV, dar care apoi au incetat tratamentul. La sapte ani dupa ce au oprit tratamentul, cei 14 inca nu dadeau niciun semn de virus.  
Acest anunt a venit la doar cateva saptamani dupa vestea ca un bebelus din Mississippi care a primit un tratament dur contra HIV timp de 18 luni dupa nastere, nu mai avea nici urma de virus la varsta de doi ani.   
„Am invatat foarte multe si, cel mai important, este ca o cantitate mica-mica de virus poate porni din nou boala“, spune Sharon Lewin, expert in HIV de la Universitatea „Monash“ din Australia. „Trebuie sa atacam din doua parti: sa reducem virusul la niveluri foarte mici si sa impulsionam sistemul imunitar sa raspunda. Nu putem face un singur lucru, fara celalalt“, adauga dr. Lewin pentru „Reuters“.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sida pacientii vindecati recidiva
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1792 (s) | 23 queries | Mysql time :0.041070 (s)