News Flash:

Dieta integratoare: cum sa pierzi in greutate pe termen lung

17 Februarie 2014
1953 Vizualizari | 0 Comentarii
Dieta integratoare nu intervine numai asupra obiceiurilor alimentare. Ea include si alte tehnici cu privire la somn, stres si activitatea fizica.
Acesta este de fapt programul pe care il propune doctorul Raphael Gruman, nutritionist si autorul lucrarii "Metoda Gruman, trei luni pentru a pierde in greutate prin dieta integratoare", se arata intr-un interviu pentru Femmes Magazine.
Gruman explica cum a inceput: "Mi-am dat seama ca pacientii mei nu reusesc intotdeauna sa piarda in greutate prin simpla schimbare a obiceiurilor alimentare. Atunci am luat in calcul alti parametri, cum ar fi grija pentru somn, iar programul de slabit a devenit mai usor de urmat si scopul a fost atins mai repede".
Potrivit acestuia, programul se desfasoara in trei etape. Prima faza dureaza o saptamana (doua, la unii pacienti) si se bazeaza pe un aport mai mare de proteine. Se mananca peste, carne, oua si produse lactate. Se pot consuma legume crude, in supe, cu scopul de a elimina toxinele. Proteinele vor reusi sa scada apetitul.
Micul dejun trebuie sa fie consistent, pentru a evita starea generala proasta, oboseala dintre orele 10-11. Un mic dejun englezesc este o solutie buna, deoarece proteinele consumate dimineata ajuta la intarzierea digestiei si la prelungeste satietatea. De asemenea, proteinele pot fi mai bine repartizate pe parcursul zilei. Prin urmare, putem sa ne concentram pe oua, o felie de sunca sau branza.
In a doua etapa a programului, reintroducem legumele la fiecare masa, sub toate formele - crude, gatite, in supe. De asemenea, dimineata adaugam paine, ca un combustibil. Va ajuta la reintegrarea, dupa o luna, a carbohidratilor, cum ar fi pastele si orezul.
Ultima etapa este cea de stabilizare, cea mai lunga si ofera timp pentru a aplica metoda, ca sa nu riscati de a fi victima efectului yo-yo.
Somnul este cheia metodei integrative, mai spune Raphael Gruman: "ii sfatuiesc sa aiba o camera ordonata, aerisita, zugravita in culori calde, in niciun caz rosu. De asemenea, somnul trebuie pregatit, ecranele trebuiesc evitate inainte de culcare. Lumina de fundal va intarzia timpul de adormire. De preferat este lectura. Este indicat si sa nu fie practicate activitati sportive seara prea tarziu, deoarece intarzie adormirea. In plus, dimineata, sportul este mult mai eficient".
Un alt aspect al programului este activitatea fizica. Raphael Gruman recomanda sa se opteaze pentru o activitate cardio spre a ajuta la eliminarea de calorii - inot, ciclism, aerobic in apa. Alte exercitii fizice sunt necesare pentru intarirea musculaturii si pentru a facilita etapa de stabilizare. Aceste exercitii pot fi facute si acasa - de exemplu, pentru abdomen, de doua trei ori pe saptamana, 10-15 minute.
Nu kilogramele conteaza cel mai mult
Cel mai important lucru este aspectul siluetei, mai putin cifra de pe cantar, spune Raphael Gruman: "Recomand masurarea coapselor, a soldurilor, a taliei si pieptului pentru a observa o schimbare reala. Cand va dati seama ca ati pierdut o dimensiune, sunteti extraordinar de motivati".
Regimul nu poate insa functiona daca suntem stresati, avertizeaza Raphael Gruman: "Cand sunteti stresati, hormonii care gestioneaza senzatia de foame si satietate sunt perturbati. Stresul interfereaza cu hormonii endocrini. Prin urmare, recomand mai multe tehnici bazate pe relaxare prin respiratie, care ajuta la o mai buna gestionare a stresului in timpul unui regim".
Importanta este si hidratarea, care are un impact foarte mare asupra pierderii in greutate. Apa taie pofta de mancare, dar in acelasi timp elimina toxinele, drenand si curatand ficatul. Recomandarile sunt de circa 1,5 litri pe zi, fie apa, ceai, sau chiar o cafea, in niciun caz insa bauturi indulcite.
Dieta lasa loc si pentru mici placeri
Micile placeri sunt esentiale pentru o dieta de succes. O data pe saptamana se pot consuma o pizza sau mancaruri gustoase preparate la domiciliu. Cu conditia ca a doua zi sa se reia programul ca si cum ai fi in faza "starter". In plus, nu este nimic in neregula, daca veti lua o gustare. Mancati fructe, adaugati un produs lactat, pentru a evita cresterea rapida a glicemiei. Un patratel de ciocolata neagra este permis in timpul fazei de stabilizare, atata timp cat nu sunteti tentati sa mancati toata ciocolata. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dieta integratoare somn stres activitatea fizica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1840 (s) | 23 queries | Mysql time :0.052731 (s)