News Flash:

De ce sunt atat de importante pentru om leucocitele?

19 Martie 2017
2637 Vizualizari | 0 Comentarii
leucocite
Daca nu ati avea celule albe, ati suferi o multime de infectii foarte grave. Celulele albe din sange pot gasi germenii care intra in corp si ii pot distruge, impiedicandu-i sa va imbolnaveasca. Unele celule albe din sange produc anticorpi – molecule speciale care se pot lipi de microbi si ii fac inofensivi.

De asemenea, celulele albe ajuta la repararea tesuturilor lezionate, ceea ce este important in vindecarea ranilor. Leucocitele pot chiar impiedica anumite tipuri de cancer sa se dezvolte. O singura picatura de sange contine aproape o jumatate de milion de leucocite astfel ca organismul dumneavoastra trebuie sa produca o multime dintre acestea in fiecare zi.

Celulele albe iau nastere in partea moale, interioara a oaselor numita maduva, iar unele dintre ele dezvolta in continuare intr-o glanda speciala de la nivelul pieptului numita timus.

Uneori, oamenii carora le sunt administrate medicamente chimioterapice pentru a lupta impotriva cancerului, sunt expusi unor cantitati mari de radiatii sau sufera de vreo boala care le distruge maduva osoasa, devin incapabili sa mai produca celule albe. Acestora li se administreaza medicamente speciale in incercarea de a le spori leucocitele si antibiotice pentru a preveni sau trata infectiile.

Daca maduva osoasa nu incepe sa produca din nou leucocite atunci exista posibilitatea ca si acestia sa aiba nevoie de un transplant de maduva osoasa.

Celulele albe sau leucocitele (din cuvantul grecesc “leuko” ce inseamna „alb”) sunt celule ale sistemului imunitar implicate in apararea organismului atat impotriva bolilor infectioase cat si a corpurilor straine. Exista cinci tipuri principale, diferite de leucocite dar toate sunt produse si provin dintr-o celula multipotenta din maduva osoasa cunoscuta ca celula stem hematopoietica. Acestea traiesc in corpul uman, in medie, aproximativ trei – patru zile. Leucocitele se gasesc in tot corpul, inclusiv sange si sistemul limfatic.

Numarul leucocitelor in sange este de multe ori un indicator al bolii. In mod normal, exista aproximativ 7000 de celule albe pe microlitru sange. Acestea reprezinta aproximativ 1% din volumul total de sange intr-un adult sanatos. O crestere a numarului de leucocite peste limitele superioare se numeste leucocitoza, iar scaderea sub limita inferioara se numeste leucopenie. Proprietatile fizice ale leucocitelor, precum volumul, conductivitatea si granularitatea, se pot schimba ca urmare a activarii, prezentei unor celule imature sau prezenta leucocitelor maligne in leucemie.

celule albe infectii sange germenii anticorpi microbi
Distribuie:  

Realitatea.net

Playtech.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1444 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010893 (s)

loading...