News Flash:

De ce ne bronzam diferit: Mostenirea genetica este decisiva!

11 Iulie 2018
512 Vizualizari | 0 Comentarii

Ai auzit multe persoane care se plang ca nu pot sta la soare fara sa sufere arsuri ale pielii, desi altele, cu aceeasi culoare deschisa a pielii se pot bronza? O echipa de oameni de stiinta din Marea Britanie a aflat ca in spatele acestui fenomen se afla anumite gene. 

"Daca pielea unei persoane raspunde la expunerea la soare prin bronzare sau prin arsuri solare, atunci este un fenomen determinat, cel putin partial, de variatiile din anumite regiuni genomice", se arata intr-un comunicat redactat de oamenii de stiinta care au lucrat la aceasta cercetare.

Studiul prezentat in publicatia Nature Communications are o relevanta deosebita pentru studierea cancerului, demonstrande ca mostenirea genetica favorizeaza arsurile solare si amplifica riscul de a dezvolta melanom. Persoanele cu pielea alba, rezidente in Marea Britanie, sunt cele mai afectate de cancerul de piele, "cel mai frecvent tip de cancer" din aceasta tara.

Dupa analizarea datelor prelevate de la peste 121.000 de persoane inregistrate in baza de date britanica Biobank, cercetatorii au stabilit la 20 numarul regiunilor genomice cunoscute pentru amplificarea riscului de aparitie a arsurilor solare si melanomului.

"Acest studiu identifica noi regiuni genetice relevante susceptibile de influentarea riscului de aparitie a cancerului de piele", a explicat specialistul in genetica Mario Falchi de la King's College din Londra, unul dintre autorii cercetarii.

Falchi a precizat ca sunt necesare investigatii suplimentare inainte de efectuarea studiilor clinice. Aceste concluzii confirma ceea ce se stia deja: cu cat o persoana prezinta o tendinta mai mare de a se arde rapid la soare, cu atat trebuie sa-si protejeze mai bine pielea de efectele razelor.

"Oamenii au tendinta sa uite ca arsurile solare sunt cu adevarat periculoase (...) Speram ca stiind ca exista o legatura genetica intre arsuri si cancerul de piele ii poate incuraja sa duca o viata sanatoasa", fara expunere excesiva, a subliniat el. De altfel, cea mai mare frecventa a genelor ce determina un risc ridicat de cancer de piele a fost observata la persoanele roscate, noteaza sursa citata.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

bronz plaja piele
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1569 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013662 (s)