News Flash:

De ce il doare burtica

23 August 2016
1030 Vizualizari | 0 Comentarii
Durerile abdominale sunt foarte des intalnite la copii, studiile aratand ca pana la 15 % dintre ei se confrunta cu aceste probleme.

Cele mai frecvente cauze ale durerilor de burta sunt: diareea, constipatia, febra sau pierderea in greutate. Este foarte important de stabilit locul exact al durerii abdominale, mai ales daca ati folosit deja medicamentatie pentru tratarea ei, iar lucrurile nu s-au imbunatati catusi de putin.
Copiii care acuza dureri mari abdominale sunt diagnosticati, in mod frecvent, cu apendicita acuta, enterocolite sau constipatie.

Refluxul gastro-esofagian la copil, boala genetica 

Insa atunci cand copiii care se plang de dureri mari si frecvente de burta si nu au nimic la un examen medical atent efectuat, situatia devine frustranta pentru parinti. Este foarte posibil ca durerea sa fie cauzata de un stres puternic prin care copilul trece sau pur si simplu sa aiba o hipersensibilitate a intestinelor. Din fericire, mai mult de 30 - 50% dintre copiii care se plang de dureri de burtica scapa de ele destul de usor, cam la 2-6 saptamani dupa ce au fost diagnosticati si tratati, daca e cazul.

Efectele suzetei asupra sanatatii copiilor 

Este important sa dati atentie durerilor de burta ale copilului si sa nu le puneti pe seama faptului ca „s-ar preface" ca sa scape de scoala sau alte indatoriri neplacute, cel putin din punctul lui de vedere.

Iata o lista cu cele mai frecvente cauze ale durerilor abdominale:

1. Constipatia. mai ales daca stiti ca aveti un copil cu istoric medical din acest punct de vedere, constipatia poate fi cauza durerilor de burta.

2. Refluxul esofagian.Copiii cu reflux esofagian se pot plange de un gust acru in gura si de arsuri in capul pieptului. Durerea abdominala poate fi mai puternica dupa mese si seara.

3. Intoleranta la anumite alimente.De exemplu, intoleranta la lactoza, frecvent intalnita in randul copiilor, se poate manifesta prin voma, diaree si dureri abdominale puternice.

4. Ulcerul.Este o durere in zona epigastrica cu senzatie de arsura, de obicei mai puternica inainte de masa, noaptea si dimineata foarte devreme. Copiii cu ulcer vomita foarte des si pot avea scaune cu sange.

5.Gastroenterocolite cronice.Durerile sunt insotite de cele mai multe ori de voma si diaree, cauza principala fiind prezenta unui parazit sau virus.

6. Colitele si boala lui Chron.Copiii care sufera de aceste afectiuni se confrunta si cu diaree, crampe abdominale foarte dureroase, scaun cu sange, constipatie, malabsorbtie (incapacitatea intestinelor de a absorbi vitaminele si mineralele).

Iata ce se poate face, in general, in cazul durerilor abdominale:

In primul rand, cele mai frecvente dureri de burta nu presupun nici o afectiune serioasa; totusi, fiti precauti in ceea ce priveste dieta copilului si dati-i sa manance o hrana sanatoasa si atent preparata. Asta presupune sa mariti cantitatea de fibre: dati copilului mai multe legume si fructe. Nu le decojiti, intrucat in coaja stau cele mai importante elemente care ajuta organismul copiilor in astfel de situatii. Doar spalati-le foarte bine. Floricelele de porumb contin si ele multe fibre, deci, lasati copiii sa le manance in cantitatea dorita, fara teama ca ar putea accentua durerea de burtica. Supele de legume sunt foarte recomandate, tot datorita continutului ridicat de fibre. De asemenea, dati-le paine din faina integrala si cumparati si cereale cu aceeasi calitate. O dieta fara lactoza poate fi de folos, cateodata.

Evitati bauturile dulci, tot ce nu e 100% natural si facut pe loc, acasa. Nu le mai dati deloc bomboane si cantitati mari de dulciuri. Cel putin pentru o perioada, ar trebui sa dispara complet din dieta copilului; aici intra si guma de mestecat care contine zahar. Asigurati-va, in plus, ca se odihneste bine copilul si ca nu se confrunta cu o anumita problema cauzatoare de stres.

Vorbiti cu invatatoarea sau profesorii, la scoala, sa fie in cunostinta de cauza si astfel sa poata sa ajute copilul in caz de durere de burta, adica sa-i faciliteze o pozitie comoda, lasandu-l sa stea intins pana cand ii trece durerea.

Restrictionati-i accesul la activitati precum jocurile pe calculator sau televizorul, mai ales inainte de orele de odihna.

Incurajati-l cand are o criza abdominala si incercati sa minimalizati un pic durerea. Spuneti-i ca va trece repede si in curand se va simti mult mai bine.

Ajutati copilul sa se relaxeze, sa aiba o viata normala si incearcati sa-i reduceti factorii de stres, atat cat este posibil.

sursa: sfatulparintilor.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

durerile abdominale copii diareea constipatia febra
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1881 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021534 (s)